Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a discutat din nou la telefon duminică seară cu omologul său american, Joe Biden, în cadrul consultărilor sale înainte de a se întâlni luni cu Vladimir Putin privind criza ruso-ucraineană, a anunţat preşedinţia Franţei, notează AFP preluat de agerpres.
Acest convorbire telefonică de 40 de minute s-a înscris într-o "logică de coordonare", potrivit Palatului Elysee, înainte de vizita preşedintelui francez la Moscova şi apoi, marţi, la Kiev, unde urmează să se întâlnească cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Emmanuel Macron a indicat că va "discuta despre condiţiile detensionării" la frontiera cu Ucraina, unde occidentalii acuză Moscova că a desfăşurat zeci de mii de soldaţi în vederea unei potenţiale invazii, ceea ce Rusia neagă, afirmând că doreşte numai să îşi garanteze securitatea.
În cursul weekendului, şeful statului francez a discutat cu premierul britanic, Boris Johnson, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi liderii celor trei ţări baltice, preşedintele lituanian, Gitana Nauseda, şi premierii leton, Krisjanis Karins, şi eston, Kaja Kallas.
El a mai vorbit la telefon cu Joe Biden marţi, cei doi preşedinţi afirmând "sprijinul lor pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei" şi angajându-se să rămână "în strâns contact" în această problemă, potrivit Casei Albe.
"Ei au convenit să vorbească din nou în curând", a precizat duminică Palatul Elysee.
"Trebuie să fim foarte realişti", a declarat Emmanuel Macron pentru săptămânalul JDD. "Nu vom obţine gesturi unilaterale" din partea Rusiei, "dar este esenţial să evităm o deteriorare a situaţiei înainte de a construi mecanisme şi gesturi de încredere reciprocă", a spus el.
Macron a discutat cu Biden înainte de întâlnirea cu Putin
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

67
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
67

2.675
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
2.675

22
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
22

7.165
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.165

165
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
165

5.561
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.561

112
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
112

3.527
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.527

71
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
71

134
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
134

10.457
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
10.457

86
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
86

126
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
126
















Comentează