Mii de simpatizanţi ai dreptei macedonene au ieşit din nou marţi pe străzile capitalei Skopje, la cinci zile după o serie de violenţe în parlament, pentru a acuza opoziţia că pune în pericol integritatea ţării, relatează AFP preluat de agerpres.
Ei reproşează formaţiunii social-democrate SDSM a lui Zoran Zaev un acord de guvernare încheiat cu partidele minorităţii albaneze, susceptibil în opinia lor să pericliteze unitatea naţională a acestei mici ţări din Peninsula Balcanică.
Acordul oferă opoziţiei majoritatea în parlament, suficientă pentru a alunga de la putere VMRO-DPMNE, partidul de dreapta al lui Nikola Gruevski - de peste zece ani în prim-planul vieţii politice -, afectat de acuzaţii de corupţie endemică.
Dreapta denunţă în special un proiect care acordă albanezei un statut de limbă oficială la nivel naţional, prima etapă după părerea lor spre dezintegrarea ţării.
Manifestaţii aproape zilnice sunt organizate de două luni, iar preşedintele Gjorge Ivanov refuză de mai multe săptămâni să îi permită lui Zoran Zaev să formeze un guvern.
La 27 aprilie, când SDSM şi partidele albaneze tocmai aleseseră noul preşedinte al parlamentului, albanezul Talat Xhaferi, vreo sută de manifestanţi au pătruns în hemiciclu.
Unii deputaţi au fost bătuţi, printre care Zoran Zaev. Acest atac a atras critici aspre din partea comunităţii internaţionale. Opoziţia acuză VMRO-DPMNE că se foloseşte de pretexte cu caracter etnic pentru a se crampona de putere.
Marţi seară, mai multe mii de simpatizanţi ai VMRO-DPMNE au manifestat din nou, fără incidente de această dată, chiar dacă, potrivit presei locale, un dispozitiv incendiar artizanal a fost găsit în incinta parlamentului.
"Macedonia, Macedonia", au cântat manifestanţii, agitând drapele naţionale în centrul capitalei Skopje. Ei au cerut organizarea de noi alegeri.
"Sunt 60 de zile de când ne ignoră, vom continua să venim", a avertizat unul dintre organizatori, Bogdan Ilievski. "Trebui să ne batem în continuare, nu avem altă ţară", a adăugat el.
Marşul s-a desfăşurat în prezenţa unor importante forţe de ordine. Lipsa de reacţie a poliţiei cu ocazia invadării violente a parlamentului a fost criticată.
Minoritatea albaneză reprezintă între 20% şi 25% din totalul celor 2,1 milioane de locuitori ai Macedoniei, ţară majoritar slavă şi ortodoxă.
Macedonia: Dreapta a reluat manifestaţiile la Skopje
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
0

97
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
97

936
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
936

1.047
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.047

1.230
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.230

23
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
23

954
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
954

410
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
410

945
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
945

2.118
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.118

2.569
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.569

1.246
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.246

25
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
25
















Comentează