Miniştrii macedoneni de interne şi al transporturilor, precum şi şeful serviciului de informaţii (DBK) au demisionat marţi după violenţele care au opus la sfârşitul săptămânii forţele de ordine unui comando de origine albaneză şi care s-au soldat cu 22 de morţi la Kumanovo.
"Ministrul de interne, Gordana Jankuloska, cel al transporturilor şi comunicaţiilor, Mile Janakieski, precum şi şeful serviciului de informaţii, Saso Mijalkov, şi-au prezentat demisia care a fost acceptată", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al premierului macedonean Nikola Gruevski.
Purtătorul de cuvânt nu a precizat cum şi-au justificat cei doi miniştri demisia.
Agenţia oficială de presă MIA a publicat scrisoarea de demisie a şefului serviciului de informaţii care a menţionat că a luat această decizie "în interesul Macedoniei pentru a ajuta la rezolvarea crizei politice, (...) provocată de opoziţie".
În această fostă republică iugoslavă cu 2,1 milioane de locuitori în majoritate slavi, iar un sfert albanezi, o gravă criză politică opune de mai multe luni principalele formaţiuni politice slave. Opoziţia de stânga acuză puterea conservatoare de corupţie şi punerea sub ascultare a 20.000 de persoane, printre care oameni politici, jurnalişti şi lideri ai cultelor religioase.
O mare manifestaţie a opoziţiei este programată pentru data de 17 mai.
În violenţele produse sâmbătă şi duminică la Kumanovo (nord), opt poliţişti macedoneni şi 14 membri ai unui grup înarmat au fost ucişi în schimburile de focuri de armă automată. Alţi 37 de poliţişti macedoneni au fost răniţi.
Parchetul macedonean a anunţat luni că există 18 kosovari printre cele 30 de persoane de origine albaneză inculpate pentru 'terorism' şi care au fost arestate după confruntările de la Kumanovo. Dintre cei 30 de inculpaţi, '18 sunt kosovari, 11 sunt cetăţeni macedoneni, dintre care doi trăiesc în Kosovo şi unul provine din Albania, dar locuieşte în Germania. Majoritatea au intrat ilegal în Macedonia', a anunţat Parchetul de la Skopje, într-un comunicat de presă.AGERPRES
Macedonia: Demisii în Guvern după violențele de la Kumanovo
București
9°C
Articole Similare

655
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
655

81
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
81

1.275
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
1.275

529
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
529

43
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
43

1.412
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.412

2.583
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
2.583

1.405
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.405

360
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
360

551
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
551

443
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
443

5.305
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
5.305

1.708
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.708
















Comentează