Forţele regimului sirian au bombardat intens miercuri poziţii ale rebelilor la Damasc şi în împrejurimi, în încercarea de a-i alunga pe insurgenţii care încercuiesc o mare parte a capitalei siriene, a indicat pentru AFP o sursă militară.
'Armata a început o operaţiune militară în această dimineaţă cu scopul de a extinde banda de securitate în jurul zonelor controlate de armată', a afirmat aceeaşi sursă. '(Armata) a început din Jobar cu operaţiuni limitate, dar precise şi eficiente împotriva centrelor şi liniilor de apărare utilizate de grupurile armate pentru a supraveghea restul capitalei. Aviaţia siriană este în acţiune, dar nu şi cea rusă', a precizat interlocutorul agenţiei franceze de presă.
Aliată a preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Rusia a lansat la 30 septembrie o campanie aeriană împotriva grupărilor 'teroriste' în Siria, cu referire la toţi oponenţii regimului de la Damasc.
Cartierul Jobar, situat în estul capitalei siriene şi părăsit de populaţie, este un câmp de luptă de peste doi ani. Confruntările între armată şi rebeli au loc mai ales în tuneluri sau printre ruinele clădirilor unde se ascund lunetişti.
Acest loc strategic duce direct spre centrul Damascului şi deschide accesul spre Ghouta orientală, regiune agricolă la est de capitala siriană, unde majoritatea localităţilor sunt în mâinile rebelilor.
Armata siriană a încercat de mai multe ori în ultimul timp să-i alunge pe rebeli din cartierul Jobar, dar fără succes, şi este acuzată cu regularitate de bombardarea capitalei, pornind chiar din acest cartier.
'Bombardamentele cu artileria grea, rachete şi alte tipuri de proiectile au început în jurul orei locale 06:00 (03:00 GMT) şi au durat trei ore. Au fost foarte violente', a afirmat un localnic care trăieşte în apropiere.
Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), aviaţia a efectuat cel puţin opt raiduri deasupra cartierului Jobar, în timp ce la sol s-au dat lupte grele între trupe ale armatei, miliţii pro-regim şi Hezbollahul libanez, pe de o parte, şi Frontul Al-Nosra, ramura siriană a Al Qaida, şi rebeli islamişti, pe de altă parte.
Alte bombardamente aeriene şi de artilerie au vizat mai multe localităţi ocupate de rebeli în jurul oraşului Damasc. Doi copii au fost ucişi la Duma, la nord-est de capitala siriană, potrivit OSDO. AGERPRES
Lupte grele în jurul Damascului. Armata siriană avansează în zonele controlate de rebeli
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

20
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
20

82
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
82

132
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
132

381
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
381

460
Lovitură ca-n filme în Austria: Un român a furat o adevărată comoară de la bărbatul pentru care lucrase
460

769
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
769

882
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
882

1.161
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.161

487
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
487

765
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
765

3.112
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.112

1.801
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.801

1.590
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.590
















Comentează