Cel puţin 14 membri ai forţelor fidele guvernului libian de uniune naţională (GNA) au fost ucişi vineri într-o nouă ofensivă împotriva zonei aflate sub controlul grupării Stat Islamic (SI) la Sirte, potrivit unei surse medicale, citată de AFP.
"Luptele de astăzi au început la orele 09.00 (07.00 GMT), iar bilanţul până în prezent este de 13 morţi şi între 25 şi 30 de răniţi", a anunţat în cursul după-amiezii Abdellatif Abdel Ali, un responsabil al spitalului de campanie instalat de forţele GNA la Sirte.
Un luptător rănit de gloanţe a încetat din viaţă ulterior, ridicând numărul morţilor la 14.
Potrivit lui Abdellatif Abdel Ali, majoritatea victimelor au fost ţinta lunetiştilor şi împuşcaţi în cap sau în piept.
După o pauză joi, combatanţii pro-GNA au reluat operaţiunile împotriva ultimilor membri ai SI refugiaţi într-o zonă cu o suprafaţă de un kilometru pătrat de case şi imobile din cartierul nr.3 pe malul mării.
Cel puţin trei lovituri aeriene au fost efectuate vineri împotriva poziţiilor SI, a constatat un corespondent AFP aflat la faţa locului.
Potrivit unui comandant al forţelor anti-SI, avioane americane au bombardat cel puţin două case în care s-au refugiat lunetişti.
"Aceşti trăgători sunt foarte bine antrenaţi şi bine echipaţi. Ei nu capitulează în pofida bombardamentelor şi asediului pe care l-am impus. Ei sunt cei care ne complică misiunea", a explicat Al-Hedi Issa. "Pentru a apăra vieţile tinerilor noştri, preferăm să înaintăm încet", a adăugat el.
Operaţiunea de eliberare a oraşului Sirte avansează lovitură după lovitură de la declanşarea acesteia la 12 mai, forţele guvernamentale lansând frecvent noi ofensive întrerupte de perioade de calm.
Forţele pro-GNA, alcătuite în special din grupări armate din oraşul Misrata (vest), au cucerit o mare parte din Sirte, localitate situată la 450 de kilometri est de Tripoli şi fost bastion al SI în Libia, cu preţul a peste 550 de morţi şi vreo 3.000 de răniţi în rândurile lor.
Lupte crâncene în Libia: cel puțin 14 morți
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Kremlinul a anunţat reluarea negocierilor de pace cu Ucraina
0

9
VIDEO Erupţie a vulcanului Piton de la Fournaise de pe insula Reunion
9

534
Arctica sub presiune: Rusia acuză Occidentul de blocarea Consiliului Arctic și militarizarea zonei, în timp ce NATO lansează Santinela Arctică
534

60
Kazahstanul își consolidează rolul de centru spațial regional
60

2.883
VIDEO Un bărbat a aruncat la gunoi lingouri de aur de 130.000 €, din greșeală. Ce a urmat pare scenariu de film
2.883

58
Datoria externă a Rusiei a atins recordul ultimelor două decenii
58

839
Teheranul nu renunță la programul nuclear - Ce dezvăluie noile imagini din satelit
839

78
SUA au introdus ilegal în Iran aproximativ 6.000 de terminale Starlink după proteste
78

79
Incident naval în largul coastelor japoneze - Japonia a confiscat un vas de pescuit chinez şi l-a arestat pe căpitan
79

58
Conferinţa de Securitate de la Munchen - Comentariile recente ale reprezentanţilor guvernului SUA au provocat iritare în cadrul NATO
58

2.975
VIDEO Audieri tensionate în Camera Reprezentanților - Pam Bondi chestionată în legătură cu dosrele Epstein
2.975

2.131
Cum va arăta lumea în 2036: Cine are puterea să rămână și cine va fi șters de pe hartă
2.131

70
VIDEO Furtuna Nils lovește Franța - Sunt cel puțin doi morți
70

















Comentează