Şefa diplomaţiei australiene, Penny Wong, a ales Fiji pentru prima sa vizită oficială de la preluarea funcţiei, în încercarea de a-şi asigura aliaţi în rândul statelor insulare din această zonă a Pacificului, după ce luna trecută insulele Solomon au luat prin surprindere Canberra semnând un important pact de securitate cu China, relatează vineri AFP.
"Ne-am exprimat public preocupările privind acest acord de securitate", a declarat Wong joi la Suva, capitala insulelor Fiji.
"Ca şi în cazul altor insule din Pacific, ne gândim că vor fi consecinţe. Ne gândim că este important ca securitatea acestei regiuni să fie determinată de această regiune", a punctat ministrul de externe australian, citat de AFP, care evocă o luptă pentru influenţă între Australia şi China.
În acelaşi timp, ministrul de externe chinez Wang Yi a lansat un turneu în ţările din Pacificul de sud pentru extinderea cooperării în materie de securitate şi liber-schimb, denunţând, joi, într-o primă escală în insulele Solomon "calomniile şi atacurile" la adresa acordului încheiat luna trecută.
Vineri, Wang a făcut escală în insulele Kiribati, următoarele fiind prevăzute în Samoa, Papua Noua Guinee şi Fiji. Turneul său se încheie pe 4 iunie.
La rândul ei, Wong a declarat că vizita sa din Fiji a vrut să demonstreze că regiunea Pacificului se află pe lista de priorităţi a Australiei.
"Vrem să demonstrăm ţării dvs şi altora din regiune că suntem un partener demn de încredere. (...) Vrem să cooperăm ca membru al familiei Pacificului", a spus ea.
Ea a amintit şi că noul guvern australian condus de Anthony Albanese doreşte să recupereze "un deceniu pierdut" în materie de schimbări climatice, subiect crucial pentru insulele din Pacific, deosebit de ameninţate de aceste schimbări.
În paralel, China a lansat o amplă iniţiativă pentru consolidarea relaţiilor sale de liber schimb şi de securitate cu ţările din regiunea Pacificului de sud, văzută ca o tentativă de a plasa regiunea mai aproape de "orbita Beijingului", menţionează AFP.
Lupta pentru Pacific - Australia încercă să contracareze influența Chinei
Articole Similare

311
Kim Jong Un își pregătește moștenitoarea. Fiica liderului, tot mai aproape de succesiunea de la Phenian
311

15
Atenționare de călătorie pentru Franța: Cod roşu de inundaţii, ploi şi vânt puternic/ În Alpi, ninsori abundente, cu risc ridicat de avalanşe
15

21
Cancelarul austriac susține ideea lui Macron de a relua discuțiile cu Putin
21

1.862
Donald Trump le-a transmis indirect europenilor cum vrea să reformeze NATO de la zero: alianță „bazată pe parteneriat, mai degrabă decât pe dependenţă”
1.862

30
Mesaj de recrutare în limba persană - Iranienii sunt încurajați să contacteze Mossadul
30

2.071
Percheziții la un fost premier în dosarele Epstein: e suspectat de „corupţie agravată”
2.071

66
Trupurile a doi nigerieni care luptau pentru armata rusă, descoperite de serviciile secrete ucrainene
66

2.431
Donald Tusk bate cu pumnul în masă și avertizează SUA: "Vom fi un aliat fidel, dar nu vom fi un vasal"
2.431

75
Bloomberg: Polonia începe ofensiva economică în Germania. Economia de un trilion de dolari își „arată mușchii” la Berlin
75

18
Uniunea Europeană şi Algeria îşi consolidează strategiile pentru sectorul de gaze şi tranziţia energetică
18

4.095
Percheziții la Comisia Europeană: EPPO și Poliția belgiană au deschis în instituție / Procurorii Laurei Codruța Kovesi au un dosar cu o miză de 900 de milioane de euro
4.095

6.053
Țara care a spart pragul de 1 trilion și cumpără Germania încetul cu încetul
6.053

1.211
Bulgaria are un nou premier: 'Situaţia nu este normală. Nimeni nu are încredere în nimeni'. Cine este Andrei Ghiurov și ce provocări îl așteaptă
1.211

















Comentează