Armenia, criticată de Moscova pentru recentele urmăriri penale lansate împotriva unor oficiali proruşi, şi-a apărat miercuri afacerile sale interne şi a dat asigurări că campania anticorupţie lansată de noua putere nu va afecta relaţiile cu Rusia, relatează AFP, preluată de Agerpres.
''Monitorizăm reacţiile internaţionale la procesele interne în curs de desfăşurare în Armenia, legate de stabilirea statului de drept şi un sistem judiciar independent şi lupta împotriva corupţiei'', a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei armene, Tigran Balaian, potrivit unui comunicat.
Dar aceste procese "nu au nicio legătură cu politica externă a Armeniei", care are drept scop "să întărească în continuare relaţiile ruso-armene", a subliniat el.
Noul premier armean Nikol Pashinyan, care a venit la putere în mai, a lansat o campanie masivă anticorupţie împotriva fostelor elite armene. Fostul preşedinte Robert Kociarian (1998-2008) a fost arestat săptămâna trecută şi acuzat de manipularea alegerilor prezidenţiale din 2008 în favoarea aliatului său Serge Sarkissian.
În acelaşi caz, secretarul general al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianţă militară condusă de Moscova, Iuri Haceaturov, care în 2008 a deţinut funcţii înalte în armata armeană, a fost de asemenea pus sub acuzare.
Aceste procese au dus la un avertisment adresat marţi de ministrul de externe rus Serghei Lavrov, reprezentând primele tensiuni publice dintre Moscova şi Erevan de la venirea la putere în mai a lui Nikol Pashinyan în urma unor manifestaţii populare.
"Evenimentele din ultimele zile (...) contrazic declaraţiile recente ale noii puteri armene care a asigurat că nu intenţionează să-i urmărească în justiţie pe predecesorii săi din motive politice", a declarat Lavrov. Acest lucru "nu poate decât să ne îngrijoreze", a spus el.
Armenia a propus statelor membre OTSC să iniţieze procedura de înlocuire a lui Haceaturov în acest post, lovindu-se de un refuz clar din partea Moscovei. ''În conformitate cu normele în vigoare, revine părţii armene să iniţieze revocarea cetăţeanului său din funcţia de secretar general al OTSC, în cazul în care se ia o astfel de decizie'', a apreciat diplomaţia rusă.
Noua putere condusă de premierul Nikol Pashinyan tratează cu atenţie Moscova, deosebindu-se astfel de mişcările care au adus pro-occidentalii la putere în Georgia şi Ucraina şi au marcat o ruptură clară de Rusia, notează AFP.
Lupta anticorupție din Armenia nu va afecta relațiile cu Rusia, afirmă purtătorul de cuvânt al diplomației armene
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
1

10
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
10

795
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
795

1.362
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
1.362

133
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
133

1.769
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
1.769

633
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
633

54
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
54

1.726
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.726

3.362
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.362

1.734
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.734

399
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
399

595
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
595
















Comentează