Forţele armate ucrainene au raportat joi după-amiază că Rusia atacă din mai multe direcţii ''infrastructuri militare şi civile'', folosind avioane, rachete de croazieră şi artileria, transmite agenţia DPA, potrivit Agerpres.
''Lupte grele continuă pe direcţia Harkov'', cel mai mare oraş din nord-estul Ucrainei, iar înaintarea trupelor ruse a fost stopată în regiunea nord-estică Cernihov, situată la graniţa cu Belarus, se arată în declaraţia armatei ucrainene.
Kievul şi NATO au transmis de asemenea că dinspre Belarus au pătruns în Ucraina convoaie militare ruseşti. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit mai devreme despre atacuri aeriene şi cu rachete desfăşurate de Rusia din mai multe direcţii, cu trupe terestre şi forţe speciale de asemenea implicate în această ofensivă.
Armata ucraineană a recăpătat controlul asupra portului Mariupol, de la Marea Azov, potrivit Statului Major de la Kiev.
Armata rusă desfăşoară de asemenea ofensive dinspre Crimeea către oraşele Herson şi Melitopol.
Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma unui atac rusesc asupra unei baze militare din regiunea Odesa, pe ţărmul Mării Negre.
Preşedinţia ucraineană anunţase înaintea acestui atac că peste 40 de militari ucraineni au murit în timpul atacurilor ruseşti asupra aerodromurilor şi bazelor militare pe tot cuprinsul Ucrainei. Kievul a anunţat de asemenea cel puţin 50 de victime în rândul părţii adverse, fără a preciza dacă este vorba despre soldaţi ruşi sau combatanţi din provinciile separatiste Doneţk şi Lugansk.
Într-un nou discurs, în noaptea de miercuri spre joi, preşedintele Putin a anunţat lansarea unei ''operaţiuni speciale'' pentru ''protejarea locuitorilor'' din Donbas, estul separatist prorus al Ucrainei, ''care timp de opt ani au suferit de pe urma abuzurilor şi genocidului regimului de la Kiev'', liderul de la Kremlin acuzând şi statele occidentale că au ignorat cererile Rusiei privind garanţiile de securitate.
Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a declarat ulterior că Moscova urmăreşte ''neutralizarea potenţialului militar al Ucrainei, care a fost recent dezvoltat puternic, inclusiv în urma activităţilor ţărilor străine'', şi să impună acestei ţări un "statut neutru''.
Luptele sunt în toi: 18 morți într-o cazarmă din Odesa
București
4°C
Articole Similare

1.976
Haos total în conducerea Iranului, anunță Netanyahu
1.976

972
Descoperire revoluționară: 'Al șaselea simț' al creierului se află... în burtă. Cum ajută asta la controlul bolii Alzheimer
972

1.659
VIDEO Senatorul Gheorghe Vela a fost sarea și piperul dezbaterilor pe buget: „La câtă simpatie am în sală, o să fiu președintele Camerei Deputaților sau al Senatului!”
1.659

1.436
Ultima împărăteasă a Iranului îndeamnă poporul să se revolte de Anul Nou persan: 'Trezire pentru revendicarea libertății și a mândriei naționale'
1.436

1.911
Experții l-au citit iar pe Putin: Gestul care îi trădează frica de a fi ucis umflă bursa zvonurilor
1.911

1.620
VIDEO Războiul PSD vs. PNL - faza pe înjurături înainte de dezbaterile pe buget: 'P...la mea!'
1.620

1.368
VIDEO Șeful Pentagonului îi ține isonul lui Donald Trump - Critici dure la adresa aliaților NATO: "Nu ne sprijină, mai sunt și nerecunoscători"
1.368

1.694
Războiul din Iran zguduie coaliția lui Trump: Apar fisuri tot mai vizibile în alianța ce i-a adus victoria în 2024
1.694

2.109
Test major pentru Donald Trump. Congresul SUA nu a autorizat războiul din Iran, dar Pentagonul cere încă 200 de miliarde de dolari: 'E nevoie de bani ca să ucizi băieții răi'
2.109

976
Donald Trump joacă misterior. Nu mai dezvăluie din planurile împotriva Iranului: 'Și dacă aș face-o, nu v-aș zice'
976

2.661
VIDEO Netanyahu recunoaște că Israelul a bombardat singur South Pars și anunță oprirea atacurilor la solicitarea lui Trump: "Ne conformăm"
2.661

4.995
Gestul făcut de Orbán la masa negocierilor de la Bruxelles, în momentul în care Zelenski a apărut pe ecran
4.995

885
'Super-arborii', pariul inteligent al climatologilor: Cum s-ar putea rescrie lupta cu poluarea
885
















Comentează