Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, afirmă că Alianţa Dreapta Unită îşi propune să aibă liste comune de candidaţi la alegerile locale în cât mai multe judeţe.
El a precizat că formaţiunile care compun alianţa sunt pregătite atât pentru scenariul în care CCR ar declara neconstituţională comasarea localelor şi europarlamentarelor, cât şi pentru cel în care ambele alegeri se vor desfăşura pe 9 iunie.
"În cazul în care nu vom reuşi să determinăm instituţiile statului să acţioneze în conformitate cu Constituţia (...), va trebui să participăm în alegeri. Din acest motiv, atât pe plan judeţean, cât şi pe plan naţional, s-au declanşat negocieri pentru a găsi cea mai bună formulă de a participa în alegerile locale pentru formaţiunile politice din cadrul Alianţei Dreapta Unită. Obiectivul nostru în aceste negocieri este acela de a reuşi în cât mai multe judeţe să mergem ca Alianţa Dreapta Unită la consiliul judeţean, la consiliul municipal, pentru preşedinte de consiliu judeţean, pentru candidat la funcţia de primar. Obiectivul nostru este, repet, în cât mai multe judeţe să reuşim să negociem şi să participăm cu liste comune ale Alianţei Dreapta Unită", a declarat Orban sâmbătă, la Piteşti.
El a precizat că toţi candidaţii vor fi desemnaţi conform protocolului alianţei şi în baza unor "criterii obiective", astfel încât în cursă să intre cei mai buni.
"Sigur că în mediul rural, acolo unde ponderea votului politic nu este atât de importantă cum este în municipii şi oraşe, dacă, să spunem, există doi candidaţi competitivi pe care îi deţin două formaţiuni politice din alianţă şi nu se vor înţelege (...), ei pot să participe pe USR şi Forţa Dreptei sau pe PMP şi pe USR (...). Sigur că ne-am dori să se înţeleagă în cât mai multe locuri", a mai spus Ludovic Orban.
Preşedintele Forţa Dreptei a anunţat că se doreşte ca, până la sfârşitul săptămânii viitoare, să poată fi anunţaţi candidaţii Alianţei Dreapta Unită la funcţiile de preşedinte de consiliu judeţean şi primar de municipiu reşedinţă de judeţ.
Ludovic Orban: Obiectivul Alianţei Dreapta Unită - liste comune în cât mai multe judeţe
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.561
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
1.561

806
DOCUMENT Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
806

21
Nicușor Dan a reafirmat angajamentul României față de Republica Moldova: 'Poate conta permanent pe sprijinul nostru'
21

1.346
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.346

7.144
Focar de corupție dezvăluit de șeful Cancelariei lui Bolojan: Mihai Jurca le-a povestit senatorilor că la avizele ISU inspectorii primeau un 'inceptive'
7.144

1.667
'Nu este ușor, dar nu avem de ales' - Ilie Bolojan, interviu pentru Le Figaro. Planul Guvernului pentru reducerea deficitului și avertisment privind relația UE-SUA
1.667

1.737
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.737

2.293
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
2.293

106
Sorin Grindeanu, despre percheziţiile laşeful Autorităţii Rutiere Române: Cine nu respectă legea, să plătească
106

2.128
Nicușor Constantinescu iese din închisoare pentru trei luni: Decizie luată de ÎCCJ
2.128

7.060
Marcel Ciolacu taie "craca" reformei premierului: Îmi cer mii de scuze de la domnul Bolojan că nu fac cum zice dânsu'!
7.060

3.591
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
3.591

3.389
Nicușor Dan bate apropouri pentru coaliție: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
3.389
















Comentează