Premierul Ludovic Orban a subliniat că Executivul va continua să promoveze măsuri de dezvoltare economică şi va susţine cu prioritate iniţiativele de digitalizare şi cercetare-inovare, în cadrul consultărilor în format videoconferinţă pe care le-a avut cu membrii Consiliului de afaceri americano-român (AMRO), în acelaşi context fiind reafirmat "sprijinul mediului de afaceri american pentru candidatura României la OCDE", potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, întâlnirea a prilejuit un dialog deschis cu privire la politicile economice şi sociale ale Executivului în noul context generat de criza COVID-19, precum şi legat de perspectivele consolidării prezenţei investiţionale a acestora, respectiv ale dezvoltării unor noi proiecte în România.
Prim-ministrul a subliniat importanţa deosebită acordată de România Parteneriatului Strategic cu SUA şi a reiterat "angajamentul pe termen lung al ţării noastre în direcţia dezvoltării relaţiilor şi proiectelor strategice bilaterale cu parteneri americani în multiple domenii".
"Premierul a mulţumit pentru solidaritatea dovedită de companii americane, prin donaţii, sprijinind astfel efortul autorităţilor române de combatere a epidemiei COVID-19", se arată în comunicat.
De asemenea, au fost trecute în revistă oportunităţile semnificative de dezvoltare a afacerilor în România, oferite de măsurile cuprinse în programul de relansare economică al Guvernului, inclusiv în contextul alocărilor din programele cu finanţare europeană.
În acest context, prim-ministrul a subliniat că Executivul va continua să promoveze măsuri de dezvoltare economică, în scopul stimulării activităţilor care generează "valoare adăugată şi locuri de muncă", şi va susţine "cu prioritate iniţiativele de digitalizare şi cercetare-inovare".
"Vom fructifica oportunitatea pe care ne-o oferă programele finanţate din fonduri europene pentru a implementa strategia de digitalizare de care România are nevoie pentru a-şi creşte competitivitatea. De asemenea, vom beneficia de oportunităţile Pactului Ecologic European pentru a stimula producţia de energie regenerabilă şi economia verde", a afirmat şeful Executivului, citat în comunicat.
La rândul său, Preşedintele AMRO, Eric Stewart, şi reprezentanţii la vârf ai conducerilor companiilor membre au adresat, la rândul lor, mulţumiri pentru deschiderea şi disponibilitatea constante pentru dialog din partea prim-ministrului Ludovic Orban şi a celorlalţi membri ai Executivului, precum şi pentru măsurile adoptate în vederea asigurării unui climat de afaceri prietenos pentru investitori.
În acelaşi context, a fost reafirmat "sprijinul mediului de afaceri american pentru candidatura României la OCDE"
Ludovic Orban, consultări cu Consiliul de afaceri americano-român
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

163
SURSE Cum s-a jucat în interiorul Guvernului acciza la combustibil: Cum s-a ajuns la doar 30 de bani compensare
163

1.005
Eșec pentru Dominic Fritz în fața judecătorilor: ICCJ respinge cererea de revizuire, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
1.005

2.812
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
2.812

2.553
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
2.553

6.689
Lovitură în instanță pentru Călin Georgescu, Horațiu Potra și 'gașca' sa: Curtea de Apel București, decizie de ultimă oră
6.689

155
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, recuperate de ziua Ralucăi Turcan, fostul ministru al Culturii: Sunt extrem de fericită!
155

2.669
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.669

5.344
VIDEO Este haiducie totală în sistemul militar din România: Instituțiile care țin de MApN sifonează bani la greu și sfidează o țară întreagă
5.344

3.397
ANI: Toni Greblă, declarat în conflict de interese după ce a semnat trei ordine care i-au majorat salariul, deși era preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ
3.397

2.114
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
2.114

5.123
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
5.123

115
Ministrul Muncii, despre legea salarizării: Ne dorim o formulă comparabilă cu legea acum în vigoare
115

43
Ministrul Muncii a anunțat creșterea beneficiilor pentru copiii cu dizabilități
43
















Comentează