Lucrările de construcţie a tunelului pe sub Marea Baltică între Danemarca şi Germania vor începe din partea daneză anul viitor, a declarat vineri un ministru de la Copenhaga, citat de dpa.
"Este o decizie istorică", a apreciat ministrul transporturilor, Benny Engelbrecht, după ce a obţinut susţinerea din partea parlamentului danez. Proiectul cunoscut ca Fehmarn Belt "va fi o nouă poartă către Europa şi o nouă poartă către viitorul soluţiilor de transport ecologice", a spus el.
Danemarca şi Germania au discutat de câţiva ani stabilirea unei legături rutiere şi feroviare care să traverseze strâmtoarea dintre insula daneză Lolland şi cea germană Fehmarn. Prin tunelul de circa 18 km va trece o linie ferată electrică dublă şi o şosea cu patru benzi. Cea mai mare parte a costurilor va fi suportată de partea daneză, însă finanţarea va fi asigurată şi de Uniunea Europeană.
Ideea legăturii între cele două insule este mai veche; în trecut s-a vorbit despre un pod, dar soluţia prin tunel a fost considerată până la urmă mai sigură şi mai puţin dăunătoare pentru mediu.
Fehmarn Belt ar urma să se deschidă la jumătatea lui 2029. Engelbrecht a precizat că durata unei deplasări cu automobilul de la Copenhaga la Hamburg va scădea astfel cu o oră, iar călătoria cu trenul va fi mai scurtă cu două ore, de la cinci ore în prezent în ambele cazuri.
Lucrările de construcţie a tunelului pe sub Marea Baltică între Danemarca şi Germania vor începe în 2021
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

13
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
13

64
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
64

533
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
533

800
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
800

1.552
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
1.552

437
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
437

1.158
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.158

1.264
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.264

1.404
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.404

27
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
27

1.064
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.064

449
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
449

1.017
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
1.017
















Comentează