Locuitorii comunelor Malnaş şi Micfalău vor avea de luni un nou medic de familie, după mai bine de un an de zile în care autorităţile locale au încercat să găsească un alt specialist în locul celui pensionat.
Practic, noul medic, dr. Attila Kovács, a fost "recurtat" în urma unui apel lansat în urmă cu câteva luni, pe o reţea de socializare, de către primarul comunei Micfalău, Demeter Ferenc, care a scris: "Căutăm cu disperare un medic de familie", explicând, printre altele, că în cele două comune învecinate sunt aproape 2.800 de locuitori.
Demeter Ferenc a declarat joi, pentru AGERPRES, că noul medic de familie a încheiat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Covasna şi îşi va începe de luni activitatea, urmând să aibă puncte de lucru în ambele localităţi.
"A fost foarte greu să găsim un medic de familie, dar în cele din urmă am reuşit. Ne-a ajutat foarte mult şi Facebook-ul şi presa. De altfel, domnul Kovacs a citit anunţul pe care l-am postat pe reţeaua de socializare şi aşa a venit la noi. (...) El a mai lucrat la Sfântu Gheorghe, este tânăr, născut în anul 1981 şi primele şase luni va face naveta la Sfântu Gheorghe, apoi vom mai vedea. Va avea program în ambele comune şi va lucra nu numai dimineaţa, ci şi după-amiaza, pentru ca şi persoanele care sunt la lucru să poată ajunge la medic, dacă au nevoie", a spus edilul.
Potrivit acestuia, unul dintre motivele pentru care noul medic a acceptat oferta este şi acela că dispensarul a fost reabilitat şi urmează să fie şi dotat corespunzător.
"Consider că la luarea deciziei a contribuit şi faptul că atunci când a venit i-am promis că reabilităm cabinetul medical, ceea ce am şi făcut. În interior arată nou-nouţ. L-am făcut printr-un proiect cofinanţat de Consiliul Judeţean, în valoare de 50.000 de lei şi i-am promis că anul viitor vom depune alt proiect pentru dotarea cabinetului. Soţia sa este asistentă de laborator şi poate reuşim ca unele analize medicale să poată fi făcute pe plan local, iar localnicii să nu mai trebuiască să meargă în altă parte", a mai spus primarul comunei Micfalău.
Locuitorii comunelor Malnaş şi Micfalău vor avea de luni un nou medic de familie, după mai bine de un an
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.290
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
1.290

2.988
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
2.988

3.449
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
3.449

725
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
725

678
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
678

844
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
844

2.590
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.590

15.107
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
15.107

2.561
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.561

1.551
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.551

1.718
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.718

3.923
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.923

2.725
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.725
















Comentează