Mai multe locuinţe din comunele Dumeşti şi Băceşti au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente înregistrate în noaptea de luni spre marţi, la faţa locului intervenind pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, pentru evacuarea apei informează Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Marius Stanciu, pe DN 15 D şi DJ 195A circulaţia este îngreunată.
"Garda II Negreşti a acţionat în localitatea Dumeşti cu două motopompe, după ce două case şi cinci curţi au fost inundate. De asemenea, râul Bârlad a deversat în localitatea Băceşti, ca urmare a acestui fapt fiind inundate 15 locuinţe şi 26 de curţi, iar pe DN 15D şi DJ 195A circulaţia este mult îngreunată. Cu privire la situaţia de la Băceşti s-a trimis mesaj RO - Alert, iar la faţa locului s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului", a declarat Marius Stanciu.
Totodată, potrivit unei informări transmise de Instituţia Prefectului Vaslui, luni, începând cu ora 23,00, circulaţia rutieră a fost întreruptă pe DN 2F, km 38+865, pe raza localităţii Străminoasa din judeţul Bacău, la limita cu judeţul Vaslui. Situaţia a fost impusă de precipitaţiile abundente înregistrată în zonă, care au condus la umplerea secţiunii podului provizoriu din localitate, existând risc de deversare. Ca rută alternativă, conducătorii auto au la dispoziţie traseul Bacău - Adjud - Podu Turcului - Bârlad - Vaslui.
Locuinţe, curţi şi drumuri inundate din cauza precipitaţiilor abundente în județul Vaslui
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

46
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
46

858
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
858

1.509
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
1.509

45
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
45

118
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
118

41
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
41

3.634
Dovada că omenirea se îndreaptă cu viteză spre un final apocaliptic: Scene parcă desprinse din Biblie se vor petrece pe Pământ
3.634

43
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
43

37
Filieră de droguri 'grele', destructurată: Patru suspecți, ridicați de DIICOT
37

1.399
CCR dă peste cap regulile pentru concursurile din Inspecția Judiciară: articol din lege, declarat neconstituțional - impactul deciziei
1.399

5.284
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
5.284

51
Două persoane cercetate pentru contrabandă cu haine de brand și parfumuri, plasate sub control judiciar
51

31
Ziua păcălelilor, între mit și realitate: Ce spun istoricii despre 1 aprilie
31
















Comentează