LIVE TEXT - Război în Ucraina: Pe scena negocierilor de pace sunt așteptate noi evoluții duminică

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 29-01-2026 02:40

Article thumbnail

Sursă foto: Lowy Institute

Pe scena negocierilor de pace sunt așteptate noi evoluții duminică, atunci când va avea loc o nouă rundă de discuții între Ucraina, Rusia și SUA. Deocamdată, Kremlinul s-a arătat dispus miercuri să organizeze o întrevedere între președinții Rusiei și Ucrainei, cu condiția ca aceasta să aibă loc la Moscova.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

UPDATE 29 ianuarie, ora 02.40 Războiul din Ucraina: Numărul victimelor militare în aproape patru ani de lupte se apropie de 2 milioane. Kremlinul a respins bilanţul

Numărul soldaţilor ruşi şi ucraineni ucişi, răniţi sau dispăruţi în aproape patru ani de război ar putea ajunge la 2 milioane până în primăvara acestui an, potrivit unui studiu, întrucât invazia Moscovei nu dă semne de încetinire, informează news.ro.

Un raport al Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) din Washington estimează că Rusia a avut aproximativ 1,2 milioane de victime, inclusiv 325.000 de morţi, în timp ce aproape 600.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi, răniţi sau au dispărut.

Continuarea aici

razboi ucraina

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri