Compania americană Live Nation, liderul mondial în domeniul spectacolelor live, care produce, printre altele, show-urile Beyoncé, Dua Lipa, The Weeknd, Lady Gaga sau Coldplay, achiziţionează cea mai mare sală acoperită din Franţa şi Europa, Paris La Défense Arena situată în Nanterre (Hauts-de-Seine), scrie presa din Franţa.
Acordul de cumpărare tocmai a fost semnat între Live Nation Entertainment, prin intermediul filialei sale franceze şi al directorului său, Angelo Gopee, şi Ovalto, compania lui Jacky Lorenzetti, creatorul şi proprietarul din Nanterre (Hauts-de-Seine) al U Arena, devenită Paris La Défense Arena, dar şi proprietarul clubului de rugby Racing 92. Valoarea tranzacţiei nu este cunoscută. „O sală care se vinde bine este o sală care merge bine”, rezumă preşedintele Paris La Défense Arena, Frédéric Longuépée.
Deschis în octombrie 2017 cu trei concerte ale formaţiei The Rolling Stones, acest stadion acoperit a avut mai multe activităţi. Dar cele două principale au fost rugby-ul, cu un club rezident, Racing 92, şi muzica.
După o creştere mai lentă decât se preconiza, în mare parte din cauza pandemiei de Covid-19, arena a continuat să se extindă - poate găzdui până la 45.000 de spectatori - şi să-şi îmbogăţească programul, ajungând să găzduiască în total 339 de evenimente, dintre care 90 în sezonul 2025-2026, o treime fiind concerte, potrivit Le Parisien.
Deja proprietar al mai multor arene în Europa, la Bruxelles, Amsterdam, Lisabona, Copenhaga, aceasta este prima sală de spectacole pe care Live Nation o achiziţionează în Franţa. „Este o oportunitate, prima care se iveşte cu adevărat”, explică Angelo Gopee, directorul Live Nation France. Proprietarii Paris La Défense Arena nu erau neapărat dispuşi să vândă, dar am reuşit să-i convingem de ambiţia pe care o aveam pentru acest magnific proiect construit de Jacky Lorenzetti.






























Comentează