Lituania se va adapta la problemele economice pe termen scurt provocate de China din cauza acţiunilor guvernului de la Vilnius pentru întărirea legăturilor cu Taiwanul, a asigurat miercuri ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis citat de Reuters. Aflat în vizită la Washington, el a cerut Europei să se pregătească pentru "constrângerile" economice din partea Beijingului, implicându-se mai mult în regiunea indo-pacifică.
China şi-a redus duminică nivelul relaţiilor diplomatice cu Lituania, după ce republica baltică a permis deschiderea unei ambasade de facto a Taiwanului. Partea chineză încearcă să creeze probleme şi prin întreruperea legăturilor comerciale cu cea lituaniană, în urma deciziei respective. Relaţiile dintre Vilnius şi Beijing sunt oficiale, spre deosebire de cele cu Taipeiul, reaminteşte Reuters. China consideră că Taiwanul este o provincie chineză.
Într-un interviu acordat agenţiei Reuters, Landsbergis a apreciat că astfel de pierderi nu vor fi de durată, deoarece ţara sa acţionează în vederea reducerii dependenţei de China a lanţurilor de aprovizionare. "Pe termen scurt este dureros pentru orice ţară când se rup contracte. Dar este pe termen scurt, deoarece pieţele se adaptează. Companiile se adaptează", a spus el.
Ministrul a mai precizat că Beijingul nu doar că a întrerupt legăturile cu firmele lituaniene, ci s-a adresat şi unor companii din terţe state, făcând presiuni pentru ca acestea să nu facă afaceri cu Lituania.
"Mult din ceea ce producem este produs parţial cu sau în China. De aceea trebuie să găsim modalităţi de a crea lanţuri de aprovizionare şi de a le face mai rezistente, astfel încât să facă faţă acestei constrângeri, rezilierii contractelor, sancţiunilor secundare", a adăugat oficialul.
El a mai spus că Lituania va prezenta altor ţări un model privind modul de a rezista unor astfel de presiuni, dar în special statele europene trebuie să se implice mai mult în regiunea indo-pacifică pentru a-şi întări securitatea economică. Trebuie să înţelegem că fiecare ţară este acum implicată în regiunea indo-pacifică. Unii din aliaţii noştri din NATO îşi asumă responsabilităţi mari în regiune, oferind ţărilor garanţii de securitate, iar asta înseamnă că trebuie cel puţin să înţelegem ceea ce se petrece sau probabil să participăm la asta".
Landsbergis s-a întâlnit la Washington cu Wendy Sherman, adjunctă a secretarului de stat al SUA. Potrivit Departamentului de Stat, aceasta a subliniat "solidaritatea de nezdruncinat a SUA" cu aliata sa şi a salutat întărirea legăturilor Lituaniei cu ţările democratice din regiunea indo-pacifică.
Lituania cere UE să intensifice legăturile în regiunea indo-pacifică pentru contracararea Chinei
București
7°C
Articole Similare

1.606
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.606

409
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
409

3.870
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.870

8.254
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.254

4.181
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.181

4.069
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.069

66
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
66

8.444
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.444

195
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
195

2.717
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.717

627
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
627

1.698
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.698

1.833
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.833
















Comentează