Lituania, condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru complicitate la programul centrelor de detenţie secrete ale CIA, a anunţat miercuri că nu va face apel la acest verdict, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Am decis că nu are niciun sens să facem apel la Marea Cameră din cauza absenţei unor criterii juridice", a declarat pentru AFP Karolina Bubnyte Sirmene, o responsabilă din cadrul guvernului.
Curtea, sesizată de doi prizonieri de la Guantanamo care afirmă că au fost deţinuţi în închisori secrete ale CIA din România şi Lituania între 2004 şi 2006, a condamnat în mai cele două ţări pentru că au comis mai multe încălcări ale drepturilor omului ca urmare a complicităţii sale la programul centrelor de detenţie secrete ale CIA.
Lituania a fost condamnată să îi plătească daune în valoare de 100.000 de euro lui Abu Zubaydah, un palestinian apatrid considerat de Washington, în momentul arestării sale, ca unul dintre principalii membri ai organizaţiei Al-Qaida, pentru că a permis autorităţilor americane să îl supună unui "tratament inuman".
Autorităţile lituaniene au negat existenţa unei închisori secrete a CIA pe teritoriul lor şi au declarat la tribunal că presupusa clădire de la periferia Vilniusului era mai mult "un centru de sprijin pentru serviciile de informaţii".
Karolina Bubnyte Sirmene a declarat că guvernul lituanian îşi menţine această poziţie, dar nu are nicio şansă legală să modifice decizia.
"Lituania acceptă pe deplin să îşi îndeplinească obligaţiile internaţionale în virtutea Convenţiei Europene privind Drepturile Omului, însă putem avea propria părere asupra unor fapte", a declarat responsabila.
Ea a mai adăugat că Lituania va întâmpina probleme, de ordin legal, pentru plata daunelor. "Aceasta va necesita eforturi coordonate din partea a numeroase instituţii. Urmează să analizăm cum vom face", a adăugat ea.
"De exemplu, dacă persoana figurează pe lista de sancţiuni a ONU, nu îi putem transfera direct banii, nici să îi depunem pe numele său", a continuat Karolina Bubnyte Sirmene.
Soluţii la această situaţii vor fi căutate, odată ce decizia va intra în vigoare la sfârşitul lunii, a spus ea.
În februarie 2015, CEDO sesizată de o cerere a lui Abu Zubaydah, a condamnat definitiv Polonia pentru rolul său în centrele de detenţie secrete ale CIA.
Cazul centrelor de detenție CIA din România și Lituania: Autoritățile lituaniene nu vor face apel la decizia CEDO
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
7

367
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
367

208
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
208

593
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
593

1.567
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.567

1.885
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.885

1.020
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.020

23
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
23

4.310
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
4.310

2.849
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.849

100
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
100

2.276
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.276

3.615
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.615
















Comentează