Listarea pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) e o metodă foarte bună pentru sprijinirea dezvoltării pieţei de capital, a declarat marţi Călin Meteş, vicepreşedinte şi director executiv al Franklin Templeton România, în cadrul unei conferinţe privind posibilitatea implicării pieţelor de capital în finanţarea proiectelor de infrastructură din România, potrivit Agerpres.
"Investiţiile (la compania Aeroporturi Bucureşti, n.r.) pot fi uşor realizate prin accesul la piaţa de capital. Aeroporturi Bucureşti este o companie din punct de vedere al atractivităţii sectoriale, din punct de vedere al rezultatelor financiare obţinute, extrem de atractivă pentru investitori, atât de equity cât şi de obligaţiuni sau pentru împrumuturi. Deci o modalitate foarte bună prin care am sprijini piaţa de capital să se dezvolte şi acea pondere a capitalizării bursiere în PIB care la noi e foarte mică să crească ar fi tocmai o listare a Aeroporturi Bucureşti pe Bursa de Valori", a precizat Meteş.
Reprezentantul Franklin Templeton România a arătat că prima condiţie necesară pentru acest lucru este stabilitatea echipei de management a companiei.
"Pentru a realiza acest lucru, dincolo de atractivitatea sectorială, avem nevoie de două condiţii esenţiale. Prima este să avem stabilitate la nivel de management - la Aeroporturi Bucureşti am avut 5 directori generali în ultimii 2 ani. O companie administrată într-un provizorat continuu este imposibil să meargă în faţa investitorilor şi să genereze încredere şi stabilitate. Sau chiar dacă va merge şi va reuşi să atragă finanţarea, costul plătit de acea companie, şi până la urmă de noi toţi, pentru că statul e acţionar majoritar, e mult mai mare decât în condiţiile în care principiile de guvernanţă corporativă ar fi aplicate. În paranteză fie spus, chiar în această perioadă compania Aeroporturi Bucureşti a pus pe site-ul propriu un anunţ privind un proces de recrutare pentru membrii Consiliului de Administraţie şi speranţa noastră este că acest proces de recrutare va fi finalizat în curând şi că vom avea o echipă de management stabilă, de patru ani, capabilă să vină cu un plan de management în faţa unor investitori care vor fi dispuşi să-i finanţeze şi să aibă încredere că va exista stabilitate", a precizat Călin Meteş.
Vicepreşedintele Franklin Templeton România a subliniat că a doua condiţie este ca Guvernul să acţioneze în direcţia listării CNAB la BVB.
"A doua condiţie este să avem această voinţă politică, dat fiind că Aeroportul Otopeni e o companie majoritar deţinută de stat, este nevoie ca factorul politic să susţină aceste listări. Semnalele au fost extrem de pozitive până în acest moment, reprezentanţii Guvernului au exprimat public dorinţa de a sprijini piaţa de capital din România şi listarea companiilor de stat la bursă, şi noi ne dorim ca aceste declaraţii să fie aplicate cât mai curând", a adăugat Călin Meteş.
În 2019, aproape 14,8 milioane de pasageri au tranzitat Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa "Aurel Vlaicu", în creştere cu 6,39% faţă de anul anterior, conform datelor anunţate pe 21 ianuarie de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Din totalul de 14.729.894 de pasageri, 14.707.376 de pasageri au tranzitat Aeroportul "Henri Coandă" (+6,38% faţă de 2018), respectiv 25.518 de pasageri au fost înregistraţi pe Aeroportul Internaţional "Aurel Vlaicu" (+24,17%).
Pe de altă parte, statistica CNAB relevă faptul că, la nivelul anului trecut, au fost consemnate 145.002 de mişcări de aeronave (aterizări şi decolări) pe cele două aeroporturi ale Capitalei, în creştere cu 5,23% faţă de anul 2018, din care 123.407 de mişcări de aeronave pe Otopeni şi 21.595 de mişcări pe Băneasa.
În prezent, pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti operează 57 de companii aeriene, care transportă pasageri către 131 destinaţii.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene - Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa "Aurel Vlaicu".
Listarea Aeroporturi Bucureşti la bursă e o metodă foarte bună pentru sprijinirea dezvoltării pieţei de capital
Articole Similare

250
Bucureștiul concurează cu Varșovia și alte capitale europene pentru a găzdui o nouă agenție strategică a UE
250

12
AFIR lansează finanțări de 11,7 milioane de euro pentru perdele forestiere la nivel de fermă
12

482
Producătorii de carne de porc, în pragul colapsului. APCPR avertizează: 'Fermele se vor închide curând'
482

1.915
Un gigant energetic pariază pe România: Fac o investiție majoră și transformă țara noastră în pilonul Europei de Est
1.915

100
Corneliu Ştefan (PSD): În Dâmbovița va funcționa prima fabrică din Europa care produce echipamente blindate de ultimă generație, cu tehnologia coreană Hanwa Aerospace
100

1.852
Europa intră în războiul monetar global - euro devine armă economică: Ce înseamnă decizia BCE de a împrumuta băncile centrale din lume
1.852

652
Scăderea inflației nu înseamnă ieftiniri - avertismentul economiștilor. Ce urmează pentru români: 'Provocările sunt în continuare foarte mari'
652

18
BVB a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni
18

23
Şase state membre UE vor o integrare mai rapidă a pieţelor de capital
23

1.566
România își joacă șansele pentru o agenție europeană majoră: Ministrul Finanțelor pleacă la Bruxelles
1.566

1.537
Datoria externă a explodat anul trecut: suma amețitoare pe care o datorează fiecare român - cifre oficiale de la BNR
1.537

31
AFIR publică ghidul aferent accesării finanţărilor pentru perdele de protecţie; alocarea,peste 11,7 milioane de euro
31

3.856
Lovitură de teatru în scandalul Nordis: Un nou actor intră în joc și vine cu planul de salvare pentru blocurile de pe litoral
3.856

















Comentează