Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat miercuri un ordin care extinde şi mai mult numărul de cetăţeni ucraineni care pot solicita paşapoarte ruseşti emise în regim de urgenţă, informează Reuters potrivit Agerpres.
Moscova a făcut acest pas înainte de alegerile parlamentare ce vor avea loc duminică în Ucraina, în urma cărora un partid deschis apropierii de Rusia ar putea deveni cel mai puternic competitor al şi mai popularului partid Servitorul Poporului, condus de preşedintele recent ales Volodimir Zelenski, potrivit sondajelor de opinie.
Noul ordin al lui Putin, publicat pe site-ul web al Kremlinului, constituie un amendament la decretul semnat anterior de preşedinte, care a simplificat obţinerea de paşapoarte ruseşti pentru locuitorii zonelor din estul Ucrainei aflate sub controlul separatiştilor.
Potrivit noului document, locuitorii zonelor care se învecinează cu regiunile Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei aflate sub controlul guvernului de la Kiev vor putea de asemenea să aplice pentru paşapoarte ruseşti în regim de urgenţă dacă erau înregistraţi aici cu domiciliul permanent înainte de aprilie 2014, când a început conflictul.
Cinci ani de lupte între armata ucraineană şi forţele susţinute de Rusia au dus la moartea a circa 13.000 de oameni, în pofida armistiţiului încheiat în 2015. Zelenski a declarat că va face tot ce-i stă în putere pentru a pune capăt conflictului.
Vladimir Putin a extins deja lista persoanelor eligibile pentru emiterea de paşapoarte ruseşti în regim de urgenţă adăugându-i aici pe ucrainenii care au locuit cândva în regiunea Crimeea în Ucraina, înainte ca aceasta să fie anexată de Federaţia Rusă în 2014, precum şi pe cetăţenii din Irak, Yemen, Siria şi Afganistan care au fost născuţi în Rusia în timpul regimului sovietic.
Atât fostul preşedinte al Ucrainei Petro Poroşenko cât şi actualul lider Volodimir Zelenski au reacţionat virulent împotriva măsurii şi au cerut ţărilor partenere să-şi intensifice presiunile diplomatice şi sancţiunile împotriva Rusiei.
Ucrainenii se tem că această măsură ar putea servi ca pretext pentru o viitoare intervenţie militară rusă în această regiune sau că va duce la o situaţie similară conflictelor îngheţate din regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud (Georgia) sau Transnistria (Republica Moldova), unde Rusia a acordat unilateral cetăţenia sa separatiştilor locali.
Lista cetăţenilor ucraineni care pot solicita paşapoarte ruseşti a fost extinsă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

15
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
15

1.216
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
1.216

50
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
50

1.970
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
1.970

54
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
54

5.404
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
5.404

46
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
46

67
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
67

6.004
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.004

5.775
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
5.775

147
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
147

200
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
200

139
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
139
















Comentează