Cursurile de limbă spaniolă organizate în şcolile din Marea Britanie ar putea să le depăşească pe cele de franceză în următorii ani, potrivit unui raport publicat joi de British Council, o instituţie britanică de interes public, care promovează limba şi cultura engleză, citat de EFE.
Potrivit raportului, numărul elevilor evaluaţi la franceză la examenele preuniversitare britanice a scăzut de la 21.300 în 1997 la 8.300 anul trecut, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă, numărul elevilor britanici care au învăţat spaniola a crescut de la 4.000 la 7.600.
În baza acestei tendinţe, experţii sunt de părere că spaniola va deveni limba străină cu cei mai mulţi cursanţi în Marea Britanie începând cu anul 2020.
Spaniola este predată în 77 % din totalul centrelor publice de învăţâmânt secundar din Marea Britanie şi în 98 % din totalul celor particulare, potrivit datelor difuzate într-un comunicat de Institutul Cervantes din Londra, conform agerpres.
În universităţile din Marea Britanie, cea mai populară limbă străină în rândul studenţilor este spaniola, predată unor grupuri de peste 150 de studenţi din 60 de centre de învăţâmânt superior din această ţară.
În total, aproximativ 14.000 de studenţi învaţă această limbă în Marea Britanie, în plus faţă de persoanele care frecventează cursurile de spaniolă oferite de 70 de centre din afara sistemului naţional de învăţământ, potrivit Institutului Cervantes.
Limba franceză ar putea fi depășită de spaniolă, în școlile britanice
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

906
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
906

5.289
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
5.289

3.837
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
3.837

3.551
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.551

61
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
61

8.113
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.113

171
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
171

2.652
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.652

615
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
615

1.682
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.682

1.822
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.822

12.541
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
12.541

124
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
124
















Comentează