Naţionala de fotbal a Franţei, campioana mondială en titre, s-a calificat în finala Ligii Naţiunilor, după ce a învins echipa Belgiei cu scorul de 3-2 (0-2), joi seara, la Torino, în a doua semifinală.
Belgia, liderul clasamentului FIFA în ultimii trei ani, a condus cu 2-0, prin golurile marcate în finalul primei reprize de Yannick Carrasco (37) şi Romelu Lukaku (40). Lukaku a ajuns astfel la 68 de goluri marcate în 101 de partide jucate în tricoul Belgiei.
''Les Bleus'' au reuşit egalarea în decurs de mai puţin de zece minute, graţie golurilor reuşite de Karim Benzema (62), dintr-o poziţie aproape imposibilă, şi Kylian Mbappe (69 - penalty), după un fault comis de Youri Tielemans asupra lui Antoine Griezmann.
După ce Belgiei i-a fost anulat de către VAR un gol marcat de Lukaku (pentru ofsaid), în min. 87, victoria echipei antrenate de Didier Deschamps a fost adusă de Theo Hernandez (90), cu un şut imparabil din marginea careului, la centrarea lui Benjamin Pavard, respinsă nefericit de Toby Alderweireld.
Belgia a mai avut o ocazie mare prin De Bruyne (4), în timp ce francezii au ratat prin Griezmann (58) şi Tchouameni (77), iar Paul Pogba a avut o bară (90), din lovitură liberă, chiar înaintea golului.
Duminică, la Milano, în finală, Franţa va înfrunta Spania, care a dispus, miercuri, în prima semifinală, de campioana europeană Italia, cu 2-1, la Milano. În finala mică se vor întâlni Italia şi Belgia, tot duminică.
Portugalia a câştigat prima ediţie a Ligii Naţiunilor, în 2019.
Belgia - Franţa 2-3 (2-0)
Au marcat: Yannick Carrasco (37), Romelu Lukaku (40), respectiv Karim Benzema (62), Kylian Mbappe (69), Theo Hernandez (90).
Torino, Juventus Stadium
Liga Naţiunilor - semifinală
Au evoluat echipele:
Belgia: 1. Thibaut Courtois - 2. Toby Alderweireld, 3. Jason Denayer, 5. Jan Vertonghen - 21. Timothy Castagne (23. Michy Batshuayi, 90+2), 6. Axel Witsel, 8. Youri Tielemans (17. Hans Vanaken, 70), 11. Yannick Carrasco - 7. Kevin De Bruyne, 9. Romelu Lukaku, 10. Eden Hazard (20. Leandro Trossard, 74). Selecţioner: Roberto Martinez.
Rezerve neutilizate: 12. Simon Mignolet, 13. Koen Casteels - 4. Dedryck Boyata, 14. Dodi Lukebakio, 15. Thomas Foket, 16. Arthur Theate, 18. Charles De Ketelaere, 19. Leander Dendoncker, 22. Alexis Saelemaekers.
Franţa: 1. Hugo Lloris - 5. Jules Kounde, 4. Raphael Varane, 21. Lucas Hernandez - 2. Benjamin Pavard (12. Leo Dubois, 90+2), 6. Paul Pogba, 14. Adrien Rabiot (8. Aurelien Tchouameni, 75), 22. Theo Hernandez - 7. Antoine Griezmann - 10. Kylian Mbappe, 19. Karim Benzema (17. Jordan Veretout, 90+7). Selecţioner: Didier Deschamps.
Rezerve neutilizate: 16. Benoit Costil, 23. Mike Maignan - 3. Presnel Kimpembe, 9. Anthony Martial, 11. Moussa Diaby, 13. Matteo Guendouzi, 15. Dayot Upamecano, 18. Lucas Digne, 20. Wissam Ben Yedder.
Arbitru: Daniel Siebert; arbitri asistenţi: Jan Seidel, Eduard Beitinger; al patrulea oficial: Harm Osmers (toţi din Germania)
Arbitru video: Christian Dingert (Germania); arbitru asistent video: Pol van Boekel (Olanda)
Cartonaşe galbene: Vertonghen (67).
Liga Națiounilor - Franța revine de la 0-2 și se califică în finala competiției
Explorează subiectul
Articole Similare

18
Victorie importantă pentru Petrolul cu FC Argeş
18

24
Chivu i-a lăsat fără cuvinte pe jurnaliștii italieni: Încă vorbim despre aceleași lucruri și ne plângem mereu
24

40
Chinul nu s-a încheiat. Lindsey Vonn spune că mai are nevoie de cel puţin încă două operaţii
40

66
TAS a dat verdictul. A respins apelul ucraineanului descalificat din cauza unei căşti comemorative
66

1.241
Ana Bărbosu va fi apărată de avocatul Simonei Halep. După ce a pierdut medalia olimpică, acum gimnasta riscă să fie suspendată
1.241

45
Oţelul Galaţi, după ce Tribunalul Galaţi a dispus la 4 februarie deschiderea procedurii insolvenţei: Decizia a fost suspendată
45

15
Tricolorele la snowboard cross: Kata Mandel - locul 24, Henrietta Bartalis - locul 31
15

17
Athletic Bilbao a primit interzis la transferuri până în 2028
17

41
Europarlamentarii cer reintegrarea ucraineanului Vladislav Heraskevich în competiţia de skeleton de la JO
41

16
Biatlonistul Quentin Fillon Maillet, campion olimpic pentru a patra oară. Poziţiile ocupate de români la 10 km sprint
16

75
Sportivii români care au participat la o competiție în Rusia nu vor fi suspendați
75

31
Schi fond: Johannes Klaebo a egalat recordul de medalii de aur la Jocurile Olimpice de iarnă
31

69
Jocurile Olimpice de iarnă - O sportivă depistată pozitiv a primit permisiunea să concureze
69

















Comentează