Liga Arabă a respins luni proclamarea de către kurzii din Siria a unei regiuni federale în nordul ţării aflat în război, apreciind că astfel de 'apeluri separatiste pot aduce atingere unităţii Siriei', relatează AFP.
Kurzi din Siria şi aliaţii lor au proclamat joi 'un sistem federal' care să unească zonele aflate sub controlul lor din nordul ţării. Această iniţiativă inedită, asemănătoare cu o autonomie de facto, a fost respinsă imediat de opoziţia şi regimul din Siria, care negociază în prezent la Geneva pentru a încerca să găsească o soluţie politică după cinci ani de conflict ce s-a soldat cu peste 270.000 de morţi în această ţară.
'Liga Arabă refuză aceste apeluri separatiste care aduc atingere unităţii Siriei', a anunţat luni la Cairo secretarul general adjunct al Ligii, Ahmed Ben Helli. 'Unitatea şi integritatea teritorială a Siriei sunt pentru Ligă un principiu fundamental', a spus el.
Kurzii sirieni, care controlează de acum 14% din ţară şi trei sferturi din graniţa siriano-turcă, nu participă la convorbirile de la Geneva din cauza în special a opoziţiei ferme a Turciei, care consideră forţele lor drept 'teroriste' şi se teme de consecinţele asupra propriei comunităţi kurde.
Proiectul kurd în Siria vizează unirea celor trei 'cantoane' kurde (Afrine, Kobané şi Jaziré) şi a zonelor cucerite recent de către forţele kurde în nordul sirian. SUA îi susţin pe kurzii sirieni în lupta lor împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), dar au avertizat că nu vor recunoaşte crearea unei regiuni unificate şi autonome kurde în Siria. AGERPRES
Liga Arabă respinge proiectul federal kurd în Siria
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

373
Redeschierea Strâmtorii Ormuz: Zelenski vrea să repete succesul împotriva Rusiei în Marea Neagră și sprijine soluționarea crizei globale
373

293
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
293

1.544
Fenomen tulburător: apartamentele din China, folosite ca locuri de veci. De ce tânăra generație acceptă acest compromis neobișnuit
1.544

2.415
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
2.415

1.522
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
1.522

1.190
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
1.190

713
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
713

166
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
166

1.260
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
1.260

81
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
81

1.653
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
1.653

770
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
770

1.158
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
1.158
















Comentează