Principalul lider şi fondator al grupării armate columbiene Los Pelusos a fost ucis în urma unei operaţiuni întreprinse de poliţia naţională, a anunţat vineri preşedintele Columbiei, Ivan Duque, informează Reuters potrivit Agerpres.
Gruparea este una dintre cele mai cunoscute organizaţii criminale din Columbia şi a fost implicată în lupte în care erau angajaţi mii de oameni, în zone de-a lungul frontierei de est a acestei ţări cu Venezuela.
Luis Antonio Quintero, alias Pacora, 49 de ani, era un fost rebel de extremă stânga ce avea în subordinea lui circa 440 de membri, a precizat guvernul columbian. El era căutat sub acuzaţia de terorism şi crimă şi a fost localizat joi în provincia Norte de Santander.
"Este clar că vom lichida în totalitate această grupare", şi-a exprimat Duque convingerea într-un comunicat emis din SUA, unde participă la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.
Quintero a fost responsabil de uciderea mai multor activişti în domeniul drepturilor omului şi lideri comunitari, se mai spune în comunicat.
Preşedintele columbian Duque a fost criticat de o parte a comunităţii internaţionale pentru că nu face mai mult pentru a stopa asasinările de activişti în domeniul drepturilor omului.
Un alt lider al Los Pelusos a fost capturat în timpul operaţiunii, mai informează comunicatul. Nu se oferă detalii cu primire la circumstanţele morţii lui Quinetro.
Liderul grupării armate columbiene Los Pelusos a fost lichidat
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

48
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
48

464
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
464

496
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
496

193
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
193

396
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
396

376
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
376

2.816
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.816

1.410
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.410

1.553
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.553

2.694
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.694

647
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
647

1.361
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.361

1.462
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.462
















Comentează