Preşedintele Comitetului Naţional Democrat (DNC), Tom Perez, s-a angajat să asigure egalitatea de şanse a tuturor candidaţilor Partidului Democrat de a câştiga nominalizarea în vederea alegerilor prezidenţiale din anul 2020, după ce fosta şefă a DNC, Donna Brazile, a acuzat Comitetul că a manipulat procesul pentru a o favoriza pe Hillary Clinton în 2016, transmite Reuters, conform agerpres.ro.
Tom Perez a dat asigurări, într-un comunicat, că procesul de desemnare a candidatului în anul 2020 va fi 'indubitabil corect şi transparent'.
Declaraţia sa a intervenit după ce fosta preşedintă a DNC, Donna Brazile, a scris săptămâna trecută, pentru Politico, că procesul de nominalizare a candidatului în 2016 a fost manipulat în favoarea lui Hillary Clinton, care semnase un acord cu DNC în 2015 privind strângerea comună de fonduri.
Potrivit lui Perez, partidul 'va decide în avans programul dezbaterilor, în loc să-l negocieze după intrarea tuturor candidaţilor în cursă', iar 'toate acordurile de strângere comună de fonduri vor fi transparente'.
Hillary Clinton l-a învins pe senatorul Bernie Sanders în alegerile primare democrate, dar a pierdut scrutinul prezidenţial din noiembrie 2016, fiind învinsă de candidatul republican Donald Trump.
E-mailuri scurse în presă în 2016 au lăsat să se înţeleagă că Partidul Democrat a favorizat-o pe Hillary Clinton în dauna senatorului Bernie Sanders. Donna Brazile, care a înlocuit-o pe fosta preşedintă a DNC, Debbie Wasserman Schultz, anul trecut, după un scandal legat de conţinutul acestor e-mailuri, a mai scris că s-a gândit în mod serios la posibilitatea înlocuirii în cursa pentru Casa Albă a candidatei Hillary Clinton cu vicepreşedintele american de atunci, Joe Biden, după ce fosta Primă Doamnă a fost aproape de a-şi pierde cunoştinţa în timpul unei ceremonii la New York în memoria victimelor atentatelor de la 11 septembrie 2001. Medicul său a declarat că Hillary Clinton fusese diagnosticată cu pneumonie în urmă cu două zile, iar candidata şi-a luat apoi câteva zile de pauză.
Într-un interviu acordat duminică postului ABC, Donna Brazile a afirmat că a susţinut-o pe HillaryClinton, dar s-a simţit sub presiune să vină cu un 'plan B' după acest incident.
Comentariile Donnei Brazile pentru postul ABC au dezvăluit, de asemenea, tensiuni cu echipa de campanie a lui Hillary Clinton. 'M-am săturat şi am obosit de oameni care tot încercau să-mi spună cum să cheltuiesc banii. Eu nu primeam salariu. Practic, am făcut voluntariat tot timpul', a explicat ea. 'Nu sunt sclava Patsey', a spus Brazile, făcând referire la un personaj din filmul '12 Years a Slave'.
Ea a susţinut totuşi că nu a găsit dovezi că alegerile primare ale Partidului Democrat au fost fraudate, un comentariu care vine în contradicţie cu articolul publicat de fosta preşedintă a DNC în Politico săptămâna trecută.
Circa 100 de foşti membri ai campaniei lui Hillary Clinton au semnat o scrisoare deschisă în care s-au declarat şocaţi să afle în cartea Donnei Brazile că aceasta s-a gândit la înlocuirea echipei de candidaţi democraţi Clinton-Kaine.
Cartea Donnei Brazile, intitulată 'Hacks: The Inside Story of the Break-ins and Breakdowns that Put Donald Trump in the White House,' va fi publicată marţi de editura Hachette Books.
Liderul democraților promite un proces corect de nominalizare a candidatului în 2020 după acuzațiile la adresa lui Hillary Clinton
Explorează subiectul
Articole Similare

608
Românii emigrează masiv din Marea Britanie: Infracționalitatea i-a speriat!
608

828
Rusia a rămas fără bărbați. Aduce zeci de mii de muncitori din India a pentru a compensa deficitul masiv
828

1.668
Pană majoră: au fost supendate toate trenurile între Londra, Paris, Amsterdam şi Bruxelles de la compania Eurostar
1.668

2.300
Lovitură pentru Budapesta: Moody’s o retrogradează la „risc crescut de incapacitate de plată”. Bucureștiul rămâne în zona sigură
2.300

2.285
Regizorul Cristian Mungiu trage cu „tunul” în autorități: „Stat căpușat de lacomi! Îi exonerează tocmai pe marii datornici!”
2.285

4.846
Semnal pe final de an transmis de SUA pentru România: angajamentul luat de administrația Trump
4.846

5.604
VIDEO „Moarte dictatorului” - Protestele degenerează în Iran: Teheranul e sub asediul manifestanților și a forțelor de ordine / Manifetațiile de stradă se extind în țară
5.604

2.830
Cât sunt de dispuși ucrainenii să facă concesii pentru a pune capăt războiului: 'Să ne oprim cu ce avem'
2.830

4.327
VIDEO Zelenski nu se lasă în fața lui Trump și a lui Putin: „Nu putem pur și simplu să ne retragem din teritoriile noastre!”
4.327

118
VIDEO Belarusul prezintă o înregistrare video cu presupusa desfăşurare pe teritoriul său a rachetelor ruseşti cu capacitate nucleară Oreşnik
118

492
Retrospectivă - De la taxele lui Trump, la criza industriei din UE - Cum a fost afectată economia la nivel mondial
492

103
FOTO Liderul nord-coreean Kim Jong Un apreciază că noile sale lansatoare de rachete pot „anihila inamicul”
103

2.161
China pune piciorul în prag: e prima țară care reglementează Inteligența Artificială / Risc de sinucidere sau automutilare
2.161

















Comentează