Liderii arabi reuniţi la Tunis au afirmat duminică că intenţionează să prezinte o rezoluţie în Consiliul de Securitate al ONU împotriva deciziei SUA de a recunoaşte suveranitatea statului Israel asupra Înălţimilor Golan şi au promis să sprijine poporul palestinian în încercarea de a-şi crea un stat, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Conducătorii arabi, care se confruntă de o bună perioadă de timp cu disputa înverşunată din Golful arab şi sunt divizaţi în privinţa influenţei regionale a Iranului, a războiului din Yemen sau a revoltelor din Algeria şi Sudan, au căutat un teren comun după decizia Washingtonului de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan.
"Noi, liderii ţărilor arabe adunate în Tunisia ... respingem şi condamnăm decizia SUA de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Golanului", a declarat secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit.
El a informat că ţările arabe vor prezenta un proiect de rezoluţie în Consiliul de Securitate al ONU şi că vor solicită un aviz juridic din partea Curţii Internaţională de Justiţie în privinţa deciziei SUA. Înaltul oficial al Ligii Arabe a avertizat alte state să nu urmeze decizia Washingtonului.
Regele Salman bin Abdulaziz al Arabiei Saudite a comunicat liderilor arabi că ţara sa "respinge în mod absolut" orice măsuri care afectează suveranitatea Siriei asupra Înălţimilor Golan.
Preşedintele tunisian Beji Caid Essebsi a declarat că naţiunile arabe trebuie să se asigure că la nivelul comunităţii internaţionale este înţeleasă importanţa cauzei palestiniene pentru naţiunile arabe.
În comunicatul final al summitului, statele arabe şi-au reînnoit sprijinul pentru iniţiativa de pace arabă care oferă Israelului pacea în schimbul retragerii din toate teritoriile ocupate în timpul războiului din 1967 şi au afirmat că vor urmări relansarea negocierilor de pace cu statul evreu.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres, care a avut o intervenţie în cadrul reuniunii Ligii Arabe din Tunis, a spus că orice soluţionare a conflictului sirian trebuie să garanteze integritatea teritorială a Siriei, "inclusiv Înălţimile Golan ocupate".
Summitul din Tunisia a reunit conducătorii Arabiei Saudite şi Qatarului, pentru prima oară de la ultima prezenţă comună cu ocazia reuniunii Ligii Arabe în 2017, când Riadul şi aliaţii săi au decis boicotarea politică şi economică a conducerii din Doha.
Dar părăsirea bruscă şi nemotivată a reuniunii la vârf din capitala tunisiană la scurt timp după începerea acesteia de către emirul qatarez Şeic Tamim bin Hamad al-Thani sugerează că rivalităţile nu sunt uşor îngropate.
Emirul Qatarului a părăsit reuniunea la nivel înalt la scurt timp după ce secretarul general al Ligii Arabe a lăudat modul în care Arabia Saudită a gestionat anul trecut preşedinţia rotativă a Ligii Arabe, aşa cum s-a putut observa în transmisia televizată în direct a evenimentului.
Agenţia de ştiri qatareză nu a informat despre motivul plecării emirului, dar agenţia de ştiri tunisiană TAP a transmis că restul delegaţiei Qatarului a rămas.
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Egipt acuză Qatarul de susţinerea terorismului şi cultivarea de relaţii cu Iranul, acuzaţii respinse de Doha.
Blocul statelor arabe a respins eforturile de mediere din partea Kuweitului şi a SUA, care au cerut statelor arabe din Golf să se unească pentru a contracara influenţa iraniană în regiune.
În comunicatul final al reuniunii se afirmă că statele arabe au solicitat ca legăturile cu Iranul "să se bazeze pe bună vecinătate, neamestecul în afacerile interne, nerecurgerea la forţă sau ameninţări şi abţinerea de la practici şi acţiuni care ar submina încrederea şi stabilitatea în regiune".
Statele arabe au poziţii diferite şi în privinţa altor subiecte, precum modalitatea de a se raporta la protestele care au izbucnit în regiune începând cu 2011. Preşedinţii Sudanului şi Algeriei, unde populaţia protestează împotriva guvernului, nu au participat la summit.
Participarea Siriei a fost suspendată din Ligă în 2011, pe motivul înăbuşirii protestelor de la începutul războiului civil. Potrivit Ligii Arabe, nu s-a ajuns încă la un consens care să permită revenirea asupra decizie de suspendare
Liderii statelor arabe încearcă să obţină o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU privind Înălţimile Golan
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

104
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
104

554
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
554

2.168
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
2.168

1.409
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
1.409

557
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
557

290
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
290

1.341
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.341

590
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
590

102
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
102

78
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
78

1.003
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
1.003

1.238
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.238

83
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
83
















Comentează