Combatanţii talibani nu vor mai avea voie să poarte arme în parcurile de distracţii din Afganistan, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al mişcării islamiste, relatează Reuters, care califică decizia drept o măsură menită să amelioreze imaginea noului regim de la Kabul, notează Agerpres.
''Mujahedinii Emiratului Islamic nu au voie să intre în parcurile de distracţii având arme, uniforme militare şi vehicule'', a afirmat principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, într-o postare pe Twitter.
''Ei sunt obligaţi să respecte toate regulile şi reglementările din parcurile de distracţii'', a adăugat Mujahid.
După preluarea puterii în august anul trecut, talibanii au încercat să prezinte o imagine mai moderată decât cea din precedenta perioadă în care au guvernat, între 1996 şi 2001.
Luptătorii talibani, dintre care mulţi au participat în ultimii 20 de ani la insurgenţa contra guvernului susţinut de SUA, s-au îmbulzit în parcurile de distracţii din oraşele afgane după ce au preluat controlul la Kabul.
O atracţie specială pentru talibani a reprezentat-o unul dintre cele mai mari parcuri de distracţie din Kabul, unde luptătorii înarmaţi cu arme automate au stat la coadă pentru a se da în carusel, sub privirile iritate ale vizitatorilor obişnuiţi.
Majoritatea combatanţilor au declarat pentru Reuters că nu mai fuseseră la Kabul până când talibanii au intrat în capitala afgană, în 15 august anul trecut, iar unii dintre ei au fost nerăbdători să viziteze parcul de distracţii, înainte de a reveni la responsabilităţile lor în diverse locuri din ţară.
Liderii de la Kabul încep să impună oridinea în rândurile talibanilor: Fără arme, uniforme sau vehicule în parcurile de distracții
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

315
Momentul de „aur” al lui Kim Jong-un: 14 miliarde de dolari câștigați din sprijinirea războiului lui Putin
315

16
Uniunea Europeană a cerut statelor membre să reducă ţintele de stocare a gazelor, pe fondul războiului din Iran
16

1.027
VIDEO Cehia în alertă după un posibil atac terorist: O fabrică care producea arme pentru Ucraina a luat foc
1.027

34
Cuba respinge importurile de combustibil ale ambasadei SUA la Havana pe fondul crizei energetice
34

1.418
Armata israeliană anunță că începe duminică un atac major asupra Iranului
1.418

3.973
VIDEO Atac major asupra Iranului: SUA și Israelul au deschis focul asupra complexului nucleare de la Natanz
3.973

1.880
Reacția lui Trump după moartea lui Chuck Norris: 'Un tip dur şi un mare fan de-al meu. Nu ai vrea să te baţi cu el'
1.880

5.197
Iranul le-a provocat daune severe americanilor în Golful Persic / Pentagonul blochează accesul la informații / Războiul a costat până acum aproape 20 de miliarde de dolari
5.197

76
Coreea de Sud se alătură declaraţiei comune privind eforturile pentru Strâmtoarea Ormuz
76

4.031
VIDEO Atac masiv din partea Ucrainei: Sute de drone ucrainene lovesc Rusia într-o singură noapte
4.031

223
Cinci ţări arabe condamnă atacurile Israelului asupra Siriei
223

152
Secretarul general al ONU pregătește plan pentru Strâmtoarea Ormuz. De trei săptămâni nu a discutat cu Trump
152

4.205
Dmitri Peskov lansează oferta Rusiei pentru un „armistițiu energetic”
4.205
















Comentează