Cei mai mulţi dintre imigranţii sosiţi clandestin în Europa nu sunt refugiaţi, ci persoane care vin în Uniunea Europeană doar pentru un nivel de trai mai bun, a declarat joi la Bruxelles premierul ungar Viktor Orban, el subliniind de asemenea că ţara sa nu doreşte să găzduiască mulţi musulmani, iar o eventuală instituire a unui mecanism de redistribuire a refugiaţilor prin cote obligatorii nu va face decât să încurajeze şi mai mulţi imigranţi să pornească înspre Europa, transmit agenţiile Reuters, DPA şi MTI.
'Europa nu trece acum printr-o criză a refugiaţilor, pentru că cei mai mulţi dintre imigranţii ilegali nu sunt refugiaţi (...) Unii sunt într-adevăr refugiaţi, dar mulţi alţii nu fug de război şi persecuţii, ci au pornit către Europa în speranţa că vor găsi un trai mai bun', a apreciat Viktor Orban după întrevederea avută cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Cât despre ideea de redistribuire a refugiaţilor prin cote obligatorii între statele UE, înaintată oficial din nou de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele francez Francois Hollande, Orban consideră că este o soluţie 'iluzorie', iar instituirea unui asemenea sistem nu ar face decât să încurajeze şi mai mulţi imigranţi să vină în Europa.
'Dacă liderii europeni vor continua să transmită mesajul că ţările lor sunt pregătite să primească pe toată lumea, va veni momentul când zeci de milioane vor sosi la graniţele Europei', lucru ce ar putea să însemne 'sfârşitul Europei', a avertizat şeful executivului ungar. 'Există un număr tot mai mare de imigranţi care nu provin din zone de război şi sursa acestora este nelimitată', a subliniat el.
Drept urmare, Orban consideră că în acest moment prioritatea Uniunii Europene ar trebui să fie restabilirea controlului asupra frontierelor sale externe, iar orice alte măsuri - inclusiv redistribuirea refugiaţilor prin cote obligatorii - ar trebui discutate într-o etapă ulterioară.
În acest context, şeful executivului de la Budapesta a estimat că decizia sa de a ridica un gard de sârmă ghimpată la graniţa cu Serbia a fost una corectă şi în spiritul valorilor europene, fiind obligaţia ţării sale să asigure protecţia frontierei externe a UE şi a spaţiului Schengen.
Pe de altă parte, Viktor Orban a declarat că ţara sa nu doreşte să primească o comunitate numeroasă de musulmani, invocând amintirea celor 150 de ani de ocupaţie otomană din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. 'Cred că avem dreptul să decidem că nu vrem un mare număr de musulmani în ţara noastră', pentru că 'nu ne plac consecinţele' acestei prezenţe, a punctat premierul ungar, potrivit Agerpres.
Lider european: Majoritatea imigranţilor clandestini nu sunt refugiaţi
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.030
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.030

68
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
68

1.733
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.733

2.782
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.782

43
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
43

1.423
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.423

3.370
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.370

46
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
46

3.359
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.359

2.298
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.298

179
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
179

100
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
100

4.133
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.133
















Comentează