Candidatul coaliţiei de stânga la putere Daniel Scioli şi-a recunoscut înfrângerea şi a salutat victoria adversarului său liberal Mauricio Macri, ales duminică preşedinte al Argentinei, informează AFP.
"Prin voinţa populară, un nou preşedinte a fost ales: Mauricio Macri", a declarat într-o intervenţie televizată Scioli, care a fost susţinut de preşedinta în exerciţiu Cristina Kirchner.
Liberalul Mauricio Macri a câştigat duminică al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în Argentina şi va prelua mandatul la 10 decembrie, punând capăt unei perioade de 12 ani de guvernare Kirchner şi marcând un viraj la dreapta pentru a treia economie a Americii Latine.
După numărarea a 72% din buletinele de vot, primarul de Buenos Aires Mauricio Macri, 56 de ani, totalizează 53% din voturi, faţă de 47% pentru adversarul său Daniel Scioli, candidatul coaliţiei la putere.
Preşedinta Cristina Kirchner, de orientare peronistă de centru-stânga şi care conduce ţara din 2007 după ce i-a succedat soţului său, nu a putut candida pentru un al treilea mandat consecutiv, potrivit constituţiei, informează Agerpres.
Liberalul Mauricio Macri, noul președinte al Argentinei
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Franţa şi Norvegia au pus la cale un plan de susţinere a Ucrainei: ce prevede acordul semnat
0

297
Adio, Africa așa cum o știm! Continentul se rupe sub ochii noștri
297

180
ICE se retrage din Minneapolis - ”Țarul Frontierelor” anunță că Trump a aprobat încetarea misiunii
180

24
A fost stabilită data procesului de defăimare al lui Donald Trump împotriva BBC
24

271
A devenit tată la 91 de ani: "Sunt în formă bună”. Povestea uimitoare a bărbatului cu șapte copii
271

301
VIDEO Donald Trump avertizează Iranul: vor fi consecințe 'foarte traumatizante' dacă respinge acordul nuclear
301

271
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a vizat obiective militare și energetice din regiunile Volgograd și Tambov
271

534
Au apus vremurile în care lumea se baza pe America. Cum s-a ajuns ca Europa să fugă de Donald Trump și nu după el
534

36
UE ameninţă Belgradul cu blocarea finanţărilor din cauza legilor privind justiţia
36

1.018
Îndrăgostită de un agent rus, fiica unui preot din Ucraina a devenit spion. A livrat rivalilor informații militare importante
1.018

44
Barack Obama critică decizia lui Trump privind schimbările climatice
44

960
Cum și-au schimbat principalii aliați NATO părerea despre SUA: Sondaj POLITICO
960

3.355
Trump îi bate obrazul președintelui Israelului: Ar trebui să-i fie rușine
3.355

















Comentează