Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu i-a solicitat, joi, premierului Victor Ponta să explice opiniei publice de ce a refuzat să voteze, ca deputat, dublarea alocaţiei copiilor.
'Ieri a fost un moment, după cum ştiţi, special pentru PNL (...), vorbesc despre momentul în care s-au dublat alocaţiile pentru copii, vorbesc de votul din Camera Deputaţilor. Credeţi-mă că am constatat ulterior, nu am ştiut la momentul la care eram în plen, am constatat ulterior un lucru pe care mi-ar fi ruşine să-l fac. Credeţi-mă, la vârsta mea şi la vârsta premierului Ponta nu cred că te mai poţi juca de-a bag cartela, scot cartela şi nu-mi asum votul la un proiect de lege pe care public, de altfel, l-am asumat. Vorbesc despre faptul că, deşi prezent în sală şi deşi public a susţinut că va vota propunerea liberalilor de dublare a alocaţiei, premierul Ponta a scos cartela ca un copil, la vot, fără să-şi asume o poziţie foarte clară. Îi solicit public să spună opiniei publice, să-şi asume public faptul că nu a vrut să voteze această majorare de alocaţie. Şi să spună dacă nemulţumirea că ideea a fost a PNL-ului a fost atât de mare, încât a refuzat să susţină proiectul de lege', a declarat copreşedintele PNL într-o conferinţă de presă.
Gorghiu a spus că solicitarea nu este una personală, a sa, şi că 'opinia publică trebuie să ştie ce atitudine adoptă premierul atunci când vine vorba de soarta a peste 3,7 milioane de copii'.
'Şi cred că a spune public că susţii un proiect pe care, ulterior, nu-l votezi este, iarăşi, un alt semn de dispreţ al premierului la adresa românilor', a afirmat copreşedintele PNL.
Liberalii, șah la Ponta
București
10°C
Articole Similare

217
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
217

543
Războiul îi sperie pe turiști: Destinațiile preferate de români care ieftinesc vacanțele pentru a atrage turiști
543

207
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
207

757
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
757

1.313
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.313

1.124
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.124

754
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
754

1.465
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
1.465

1.756
Lovitură dură pentru românul considerat 'creierul' „bandei BMW”: Unica sa 'meserie' era să semene teroare în nordul Spaniei
1.756

2.746
Americanii se uită foarte atent la România: Țara are potențialul să revoluționeze domeniul energetic/ Trump a fost extrem de clar în privința acestui subiect
2.746

2.377
Președintele Nicușor Dan, explicația momentului: 'Nu i se putea imputa absolut nimic reprobabil'
2.377

5.384
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
5.384

1.745
Ministrul Sănătății, ieșire virulentă în criza carburanților: 'Responsabilii să vină cu o soluţie, altfel în două luni cer rectificare / Rămân fără bani pentru ambulanţe'
1.745
















Comentează