Peste 700 de militari francezi au ajuns la Beirut cu un portelicopter pentru a participa la operaţiunile de la salvare de după exploziile din portul capitalei libaneze de pe 4 august, a declarat vineri ministrul francez al apărării, Florence Parly, aflată în vizită în această ţară, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Bilanţul este şocant. Această tragedie a rezonat puternic în ţara mea. Libanul are un loc special în inimile noastre", a declarat Parly.
Printre militarii francezi deplasaţi la Beirut se află salvatori, ingineri militari, specialişti în construcţii, precum şi scafandri.
Potrivit ultimului bilanţ, citat de Xinhua vineri, exploziile din Beirut s-au soldat cu cel puţin 177 de morţi şi 6.000 de răniţi.
Conform unor surse concordante citate de France Presse, s-ar fi descoperit un al doilea francez care a murit în Beirut, iar ancheta deschisă la Paris pentru omucidere involuntară este instrumentată de doi judecători
Liban - Peste 700 de militari francezi au ajuns la Beirut
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

11
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
11

326
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
326

1.392
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
1.392

27
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
27

2.185
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
2.185

1.718
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.718

114
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
114

87
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
87

3.640
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.640

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.501
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.501

204
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
204

5.835
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.835
















Comentează