Pilotul britanic Lewis Hamilton, septuplu campion mondial de Formula 1, a fost onorat luni la Brasilia cu titlul de cetăţean de onoare al Braziliei, ţara idolului său Ayrton Senna, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Toată viaţa mea, Brazilia a avut un loc important în inima mea, este a doua mea casă", a declarat britanicul, în vârstă de 37 de ani, vizibil emoţionat, în cursul ceremoniei de la Camera Deputaţilor.
Îmbrăcat într-un costum albastru, Hamilton a primit o medalie în culorile galben şi verde ale Braziliei, din mâinile preşedintelui Camerei inferioare, Artur Lira, care a spus că pilotul are "suflet de brazilian".
Aclamat de parlamentari, pilotul echipei Mercedes, care va concura duminică în Marele Premiu al Braziliei de la Interlagos, s-a declarat "onorat" de titlul primit, primul acordat unei personalităţi străine de Parlamentul brazilian.
Hamilton a făcut impresie după victoria sa în Grand Prix-ul brazilian din 2021, când i-a adus un vibrant omagiu lui Ayrton Senna, triplu campion mondial, care a murit tragic în timpul unei curse pe circuitul de la Imola, în 1994.
"Când mă gândesc la străzile din Salvador sau la preţioasa pădure amazoniană, îmi doresc să petrec şi mai mult timp aici, pentru a cunoaşte mai bine oamenii şi locurile incredibile din această frumoasă ţară", a spus britanicul în cursul ceremoniei.
Lewis Hamilton a devenit cetăţean de onoare al Braziliei
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

10
Luis de la Fuente, despre statutul de favorită al Spaniei la CM 2026: 'Îmi place că suntem apreciaţi'
10

17
Samara și Dragoman, înfrângeri în grupe la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
17

17
Echipa lui Laurențiu Reghecampf cere calificarea la 'masa verde'. Scandal uriaș în Liga Campionilor Africii
17

100
Cum ar putea promova CSA Steaua în Superliga. S-ar putea decide în această săptămână
100

56
Ultimele șase selecționate care vor participa la Cupa Mondială de fotbal 2026 se decid marți
56

72
Acuzaţii de spionaj înaintea barajului de calificare la CM dintre Bosnia şi Italia. Un soldat italian la antrenament.
72

116
Cine transmite România - Slovacia. Meci amical după ratarea prezenței la Cupa Mondială de fotbal
116

41
După ce a ratat ultima şansă de calificare la Cupa Mondială, naţionala României joacă un meci amical cu Slovacia. În absenţa selecţionerului Mircea Lucescu, tricolorii vor fi conduşi de secundul Ionel Gane
41

27
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
27

36
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
36

75
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
75

47
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
47

29
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
29
















Comentează