Letonia şi Estonia s-au retras joi din grupul de cooperare format din China şi peste 12 de ţări din Europa Centrală şi de Est, urmând exemplul Lituaniei, care s-a retras anul trecut, informează Reuters preluat de agerpres.
Decizia a venit pe fondul criticilor occidentale la adresa Chinei pentru escaladarea presiunii militare asupra Taiwanului guvernat democratic, insulă pe care Beijingul o revendică drept propriul său teritoriu, precum şi a consolidării legăturilor Chinei cu Rusia după invazia în Ucraina.
Relaţiile dintre Lituania şi China s-au înrăutăţit după ce autorităţile de la Vilnius au permis Taiwanului să deschidă o ambasadă de facto la sfârşitul anului trecut.
Ministerul leton de externe a declarat că participarea în continuare a ţării sale la grupul de cooperare cu China "nu mai este în concordanţă cu obiectivele noastre strategice în contextul internaţional actual".
În declaraţii date publicităţii joi, atât Letonia, cât şi Estonia, au spus că vor continua să lucreze pentru "relaţii constructive şi pragmatice cu China", respectând în acelaşi timp ordinea internaţională bazată pe reguli şi drepturile omului.
Ministerul estonian de externe nu a fost disponibil imediat pentru comentarii suplimentare.
Ambasadele Chinei din Riga şi Tallinn nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
Bulgaria, Croaţia, Cehia, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia se numără printre ţările care au rămas în formatul de cooperare cu Beijingul.
Ministerul ceh de externe a declarat în mai că promisiunea unor investiţii chineze importante şi a unui comerţ reciproc avantajos nu sunt îndeplinite, în urma apelurilor lansate în parlamentul de la Praga de a părăsi acest grup de cooperare, aminteşte Reuters.
Letonia şi Estonia s-au retras din grupul de cooperare cu China al ţărilor din Europa Centrală şi de Est
București
15°C
Articole Similare

52
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
52

1.497
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.497

1.849
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
1.849

58
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
58

1.612
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.612

66
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
66

174
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
174

92
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
92

23
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
23

51
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
51

36
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
36

2.056
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
2.056

70
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
70
















Comentează