Legea care prevede declararea anului 2025 drept Anul Cardinal Iuliu Hossu, pentru celebrarea vieţii, operei, personalităţii, martiriului şi rolului determinant ale acestuia în realizarea Marii Uniri şi a eforturilor depuse pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului a fost promulgată, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis.
Iuliu Hossu a fost episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,
cardinal, senator de drept în Parlamentul României, membru de onoare al Academiei Române şi deţinut politic în perioada regimului comunist.
Iuliu Hossu este unul dintre cei şapte episcopi greco-catolici români, martiri ai temniţelor comuniste, care au fost beatificaţi. Memoria lor a fost celebrată în timpul vizitei Papei Francisc la Blaj, în iunie 2019.
Cu prilejul sărbătoririi Anului Cardinal Iuliu Hossu se organizează evenimente culturale, diplomatice, artistice sau educaţionale.
Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune pot aloca fonduri din bugetele proprii pentru a organiza sau sprijini logistic şi/sau financiar manifestările culturale, diplomatice, artistice, educaţionale sau programele de promovare organizate în limita alocărilor bugetare aprobate.
Lege promulgată: 2025 - Anul Cardinal Iuliu Hossu
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

305
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
305

66
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
66

13
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
13

1.715
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.715

1.130
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.130

2.973
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
2.973

2.350
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.350

2.268
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.268

1.056
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.056

673
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
673

3.850
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
3.850

2.044
DOCUMENT Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
2.044

39
Nicușor Dan a reafirmat angajamentul României față de Republica Moldova: 'Poate conta permanent pe sprijinul nostru'
39
















Comentează