LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers, este primul jucător în activitate din istoria Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) care a devenit miliardar, conform revistei Forbes, informează AFP.
În vârstă de 37 ani, James a debutat ca profesionist în 2003, reuşind să cucerească pe parcursul carierei sale patru titluri de campion al NBA, fiind desemnat de patru ori cel mai valoros jucător al sezonului (MVP). El este al doilea marcator din toate timpurile al Ligii nord-americane, după legendarul Kareem Abdul-Jabbar, pe care are toate şansele să-l depăşească, informează Agerpres.
În clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi între mai 2021 şi mai 2022, stabilit de Forbes, James ocupă locul al doilea ca venituri totale, cu 121,2 milioane de dolari, după fotbalistul argentinian Lionel Messi, starul lui Paris Saint-Germain (130 milioane de dolari).
În 19 ani de carieră, LeBron James a câştigat peste 385 de milioane de dolari doar din salarii, în timp ce s-a aflat sub contract cu echipele Cleveland Cavaliers, Miami Heat şi Los Angeles Lakers.
În afara terenului, contractele lui James, care a jucat în vara trecută în filmul "Space Jam: A New Legacy'', continuarea unei prime pelicule care l-a avut ca vedetă pe Michael Jordan în anii '90, au făcut posibilă depăşirea barierei de un miliard de dolari ca venituri.
LeBron James a devenit astfel al treilea membru al NBA care intră în acest club select, după Michael Jordan şi regretatul Kobe Bryant, care au devenit însă miliardari după ce au renunţat la baschet.
Peste 500 de milioane de dolari din veniturile jucătorului lui Lakers provin din lichidităţi şi investiţii.
Foarte implicat, de asemenea, în producţiile de la Hollywood, James este în special coproprietar al Fenway Sports Group, care deţine clubul de fotbal FC Liverpool şi echipa de baseball Boston Red Sox. El a ajuns recent la un acord pentru a cumpăra echipa de hochei pe gheaţă Pittsburgh Penguins, care joacă în NHL.
LeBron James tocmai a devenit miliardar, dar un star din fotbal îl depășește la capitolul venituri
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

43
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
43

15
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
15

36
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
36

26
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
26

27
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
27

24
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
24

21
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
21

41
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
41

48
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
48

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

62
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
62

74
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
74
















Comentează