Opoziţia laburistă britanică a adus miercuri în faţa Camerei Comunelor o moţiune prin care parlamentul să poată prelua controlul agendei guvernamentale, astfel încât viitorul premier conservator care o va înlocui pe Theresa May să nu poată decide retragerea Regatului Unit din UE fără un acord cu blocul comunitar, transmite agenţia Reuters potrivit Agerpres.
''Dacă viitorul premier este suficient de nesăbuit încât să încerce să dea curs unui Brexit fără acord fără să obţină consimţământul acestei Camere, ori să întrerupă activitatea parlamentului pentru a forţa un Brexit fără acord, atunci parlamentul are mijloacele să împiedice acest lucru'', a spus la începutul dezbaterii din legislativ parlamentarul laburist Keir Starmer.
Dacă moţiunea va primi un vot favorabil, Camera Comunelor ar urma să preia controlul agendei guvernamentale începând cu 25 iunie. Moţiuni similare au mai fost supuse la vot de opoziţia laburistă, dar fără succes, cu prilejul voturilor anterioare asupra acordului privind Brexitul convenit de premierul Theresa May cu UE, acord care a fost respins de fiecare dată de Camera Comunelor şi a condus la amânarea Brexitului până pe 31 octombrie şi la demisia lui May.
Mulţi dintre cei zece politicieni conservatori care au intrat în cursa pentru succesiunea Theresei May pledează pentru o ruptură mai clară faţă de UE decât cea dorită de premierul în exerciţiu.
Unul dintre aceşti candidaţi, ministrul de externe Jeremy Hunt, a estimat că, spre deosebire de situaţiile anterioare, acum un vot favorabil pentru această moţiune are mai multe şanse, prin urmare el a apreciat că, în ceea ce priveşte discuţiile cu UE legate de Brexit, ''este momentul pentru negocieri înţelepte, nu pentru ameninţări goale''.
Comisia Europeană a reafirmat însă că acordul convenit cu Theresa May nu va fi renegociat şi a estimat miercuri că un Brexit fără un acord rămâne o variantă 'foarte posibilă'.
Laburiştii britanici încearcă să-l împiedice pe viitorul premier conservator să decidă un Brexit fără acord
Explorează subiectul
Articole Similare

2.847
Europa apasă accelerația pe euro digital: moneda care ar putea rupe dependența de Visa și Mastercard. Cum o vom folosi
2.847

4.490
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
4.490

14.538
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
14.538

1.024
UE visează la independență digitală, însă realitatea arată o dependență profundă de SUA
1.024

3.532
Viktor Orban: „A răspândi frica față de Vladimir Putin este primitiv și lipsit de seriozitate. Bruxellesul e o sură de pericol iminent!”
3.532

134
Numărul cazurilor de cancer creşte în UE, cu impact social şi economic tot mai mare
134

46
Ministrul german al apărării: „Europa are nevoie de predictibilitate din partea SUA!”
46

5.171
VIDEO „Cadoul otrăvit” oferit europenilor de Marco Rubio: unii îl aplaudă, alții au râs, unii îl critcă (presă)
5.171

4.020
Cine ar putea prelua puterea în Ungaria? Viktor Orban vorbește de o vastă rețea: „O vom distruge!”
4.020

260
Medicamentele care conţin levamisol, retrase de pe piaţa UE
260

178
Reţeaua europeană de sateliţi IRIS2, rivală a Starlink, trebuie să fie competitivă la preţ şi performanţă, spune şeful Eutelsat
178

3.802
Opozantul rus Mihail Hodorkovski, previziuni sumbre: „Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia!”
3.802

3.482
Primul efect după schimbarea „ștafetei” de la SUA la Europa în fruntea NATO: șeful alianței cere mai mulți bani pentru apărare
3.482

















Comentează