În acest moment mai sunt internate 30 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, 16 din judeţul Constanţa şi 14 din judeţele Tulcea şi Ialomiţa, informează un comunicat de presă transmis miercuri după-amiază de Prefectura Constanţa potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, de la debutul pandemiei cu noul coronavirus, 287 de pacienţi, infectaţi cu SARS-CoV-2, din judeţele Constanţa, Tulcea şi Ialomiţa, au fost declaraţi vindecaţi de medicii infecţionişti constănţeni iar 17 persoane, din rândul celor pozitivate, au decedat.
În centrele de carantină din judeţul Constanţa se află, în acest moment, 51 de persoane, care ocupă 2% din totalul celor 2.311 locuri disponibile, alte 2.785 de persoane fiind în izolare la domiciliu.
În ultimele 24 de ore, forţele de ordine au au verificat 18 entităţi economice şi 1.638 de persoane şi au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea măsurilor impuse de starea de alertă, în cuantum de 6.390 de lei, dintre care trei pentru nerespectarea dispoziţiilor privind carantina şi izolarea la domiciliu, în valoare de 3.000 de lei.
La Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanța mai sunt internaţi 30 de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

6
Val de alergii de primăvară: sute de pacienți ajung la alergologie
6

14
Marcel Ciolacu: Au fost demarate procedurile pentru realizarea unui centru integrat de oncologie
14

326
Cum a fost tratat un bărbat cu dureri de spate, după ce alți medici l-au refuzat
326

15
Copiii vor fi consultați în alt pavilion la Spitalul Municipal Mangalia
15

44
Roboții cu ADN ar putea revoluționa administrarea medicamentelor
44

47
CJ Vâlcea va achiziţiona un autovehicul pentru demararea unei caravane medicale prin satele izolate
47

2.021
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
2.021

27
Spitalul Judeţean Timișoara a inaugurat Compartimentul de Alergologie şi Imunologie Clinică
27

1.911
Tulburător: Cotard, boala care îî face pe oameni să creadă că au murit, deși respiră, se hrănesc și merg
1.911

64
Țigările electronice cu nicotină pot fi mai eficiente decât metodele clasice, precum plasturii sau guma cu nicotină, pentru persoanele care încearcă să renunțe la fumat
64

65
Medicul Clarisa Bîrlog: Obezitatea este o boală cronică
65

1.418
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.418

66
Un medic explică diferenţa dintre tratamentele injetabile pentru slăbit şi chirurgia bariatrică
66
















Comentează