Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a semnat miercuri un decret privind reforma forţelor de poliţie federale şi locale, la doi ani de la moartea lui George Floyd, informează Reuters, conform AGERPRES.
Ordinul executiv cere tuturor agenţiilor federale să îşi revizuiască politicile privind uzul de forţă, creează un registru naţional al agenţilor concediaţi pentru abateri şi instituie acordarea de împrumuturi nerambursabile care să încurajeze diferitele forţe de poliţie - locale şi ale statelor americane - să restricţioneze strangularea şi imobilizarea în zona gâtului.
Floyd, un bărbat de culoare suspectat de plasarea unei bancnote false, a fost ucis de poliţistul Derek Chauvin la Minneapolis, în 25 mai 2020. Agentul l-a apăsat pe suspect cu genunchiul pe gât, deşi acesta striga că nu poate respira. În cele din urmă, Floyd a murit sub ochii altor trei poliţişti. Chauvin a fost condamnat anul trecut la 22 de ani şi 6 luni de închisoare pentru omor.
Decretul prezidenţial este "o măsură a ceea ce putem face împreună pentru a vindeca însuşi sufletul acestei naţiuni, pentru a reacţiona la traumele fricii profunde, la epuizarea resimţită în special de negrii americani timp de generaţii", a spus Biden.
El a explicat că nu a semnat mai devreme actul normativ deoarece spera că Congresul SUA va aproba o lege a reformei poliţiei, numită George Floyd Justice in Policing Act (Legea George Floyd pentru justiţie în acţiunile poliţiei). Proiectul legislativ a eşuat în septembrie anul trecut în Senat, din cauza opoziţiei republicane, iar Reuters apreciază că preşedintele face eforturi să convingă Congresul să acţioneze în privinţa reformei poliţiei şi a armelor deţinute de cetăţeni.
La o zi după ce un adolescent din Texas a ucis cu focuri de armă 19 elevi şi doi profesori într-o şcoală primară din oraşul Uvalde, Biden a ţinut un discurs în care a acuzat Congresul că nu reuşeşte să impună reglementări mai stricte privind armele. "Unde e coloana vertebrală? Unde e curajul de a lua poziţiei împotriva unui lobby foarte puternic?", s-a întrebat el, referindu-se aparent la Partidul Republican.
Ordinul privind poliţia restrânge intrarea poliţiştilor în locuinţe fără avertisment sau consimţământul locatarilor la situaţiile în care anunţul intenţiei forţelor de ordine ar crea un pericol iminent de violenţă fizică.
"Nu cunosc niciun poliţist bun căruia să-i placă un poliţist rău", a mai afirmat Biden, căruia i s-au alăturat în luarea de poziţie împotriva republicanilor vicepreşedinta Kamala Harris, rude ale lui Floyd, susţinători ai drepturilor civile şi oficiali din domeniul judiciar.
La doi ani de la moartea lui George Floyd, preşedintele Biden reformează poliţia din SUA. Ce ordin a dat
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

69
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
69

411
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
411

790
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
790

45
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
45

776
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
776

34
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
34

3.143
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.143

1.603
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.603

1.446
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.446

2.931
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.931

1.010
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.010

1.516
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.516

2.203
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.203
















Comentează