Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni, la Braşov, la începutul unei întâlniri cu autorităţile locale şi directorii de spitale din sistemul de stat şi privat, că judeţul Braşov nu este în situaţia Sucevei, "unde au existat nereguli între partea medicală, populaţie şi administraţia locală", potrivit Agerpres.
"La Suceava au fost o serie de nereguli între partea medicală, populaţie şi administraţia locală. (...) Când am spus partea medicală, m-am referit la management, corpul medical, DSP - care, la un moment s-a pierdut, nu a mai existat, s-au terminat anchetele epidemiologice în desfăşurare, la jumătate şi atunci transmiterea a fost comunitară, extinsă, agresivă. (...) Sunt realităţi în teren care, odată cu reaşezarea unor achiziţii de materiale sanitare de protecţie, izolarea la domiciliu, ar trebui ca aceste focare să fie limitate. Un focar mare este unul în care se pierde controlul. (...) Nu suntem nici la Braşov, Arad, Constanţa în astfel de focare", a declarat ministrul Sănătăţii.
Acesta a menţionat, totodată, că la Suceava, oraşul fiind în carantină, iar Spitalul Judeţean sub conducere militară, se încearcă "recâştigarea controlului", prin limitarea focarului.
La Braşov nu suntem într-un focar ca la Suceava, dă asigurări Nelu Tătaru
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

321
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
321

1.276
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
1.276

500
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
500

364
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
364

655
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
655

2.166
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.166

11.938
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
11.938

2.381
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.381

1.523
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.523

1.686
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.686

3.829
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.829

2.697
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.697

5.091
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.091
















Comentează