Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Kyros Vassaras, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că arbitrajul video (VAR) nu trebuia să intervină la cele două faulturi din meciul FC Rapid - FCSB (scor 1-0) la care conducerea grupării roş-albastre a solicitat cartonaşe roşii pentru adversari.
FCSB a acuzat neacordarea de către arbitrul Horaţiu Feşnic a două cartonaşe roşii pentru jucătorii formaţiei FC Rapid, Răzvan Onea şi Dragoş Grigore, în urma unor faulturi asupra fotbaliştilor Florinel Coman şi Andrea Compagno, conform Agerpres.
"Eu spun că nu sunt elemente clare pentru intervenţia arbitrajului video în cele două faze. Nu am spus niciun moment că aici nu trebuia cartonaş galben, ci cartonaş roşu sau invers. Dacă vreţi să spun că trebuia cartonaş roşu pot să vă fac fericiţi şi să spun asta, dar eu subliniez că în astfel de situaţii VAR nu trebuia să intervină", a spus preşedintele CCA.
El a explicat ambele faze folosindu-se de reluări video. La faultul lui Răzvan Onea asupra lui Florinel Coman Vassaras a afirmat că nu existau elemente clare precum "picior întins" sau "contact peste gleznă" pentru ca arbitrajul video să intervină şi să îl atenţioneze pe centralul Horaţiu Feşnic să acorde cartonaş roşu.
"Intensitatea atacului şi locul contactului sunt importante. Aceasta este fotografia contactului de la acel meci dintre fundaş şi atacant. Nu este forţă excesivă, este o viteză mare, cu asta sunt de acord. Acordând cartonaş galben la această fază nu putem acuza arbitrul video că nu a intervenit. Pentru că intensitatea atacului este evaluată pe terenul de joc de arbitru. Dacă doriţi să considerăm că acesta este un cartonaş roşu, atunci nu e o problemă. Dar nu pot spune că VAR trebuia să intervină. Pentru că nu sunt criterii şi elemente clare pentru a interveni. Care criterii pentru roşu sunt aici? Picior întins? Nu. Contact peste gleznă? Nu. Aşadar nu sunt criterii clare, iar VAR nu poate să intervină. Numai în situaţia în care arbitrul acordă roşu, VAR va confirma", a menţionat Vassaras.
În cazul faultului lui Dragoş Grigore asupra lui Andrea Compagno, preşedintele a precizat că pentru călcarea pe călcâiul adversarului cu intensitate medie nu se impune intervenţia VAR.
"Avem situaţii precum aceasta de la meciul de câteva zile în care VAR nu poate interveni atât timp cât nu sunt elemente clare pentru cartonaşul roşu. Jucătorii (n.r. - Dragoş Grigore şi Andrea Compagno) sunt apropiaţi unul de altul, pentru călcarea pe călcâiul adversarului se dă cartonaş galben când este o intensitate medie a atacului. Sunt consideraţii clare pentru roşu? Este un contact evident pe tendonul lui Ahile? Are continuitate, are durată? Este răutate? Aşa că în această situaţie VAR nu poate interveni conform criteriilor FIFA şi UEFA. Intenţia apărătorului este să joace mingea şi are contact cu adversarul. Când nu este o greşeală evidentă a arbitrului, VAR nu poate să intervină. Ăsta e motivul pentru care avem VAR. VAR nu trebuie să intervină doar când unul sau altul strigă mai tare", a mai spus el.
Preşedintele CCA a dat mai multe exemple de faulturi atât din campionatul României, cât şi din străinătate. El a precizat că în România se solicită în mod exagerat lovituri de la 11 metri.
"Contactul face parte din fotbal, trebuie să înţelegem acest lucru. Atunci când contactul nu este clar şi atunci când nu sunt elemente de impact în interiorul careului nu se poate interveni. Nu vrem să transformăm fotbalul românesc într-un joc de penalty-uri. Să lăsăm jucătorii să joace, să încercăm să facem fotbalul mai bun. Eu nu spun că fotbalul acum nu e bun, dar putem să-l facem şi mai bun. Arbitrul (n.r. - Sebastian Colţescu de la meciul Farul - CFR Cluj) este unul de top. A făcut un meci excelent şi a făcut o mică greşeală (n.r. - corectată de VAR). Vreţi să-l omorâm? Da, uneori asta vreţi! De ce e important faptul că a fost corectat? Pentru că e posibil ca o astfel de decizie să fi salvat campionatul şi sunt elemente clare împotriva unei lovituri de pedeapsă", a afirmat acesta.
"Câteodată, da, se poate greşi, dar în arbitraj este vorba în primul rând de acurateţe, de corectitudinea deciziei. România este foarte solicitantă. E primul an cu sistemul VAR şi trebuie deja să eliminăm toate greşelile, să fim cât mai rapizi în analizele video... Toată lumea are aceste cerinţe, inclusiv noi, dar câteodată nu se poate. Sunt federaţii care au implementat înaintea noastră VAR şi caută încă să rezolve aceste lucruri. Ce acuzăm acum, în primul an cu VAR? Vă rugăm să respectaţi munca noastră şi a arbitrilor. Dacă decizia finală nu e corectă putem discuta, pentru că nu ne ascundem dacă există o greşeală. Eu nu sunt pe teren. Noi la CCA îi antrenăm, îi pregătim pe arbitri pentru a lua decizii corecte. Atunci să întrebăm şi jucătorii de ce ratează din 3 metri cu poarta goală. De ce? Pentru că e fotbal", a mai spus Vassaras.
Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că se va retrage de la echipa bucureşteană, fiind nemulţumit de greşelile de arbitraj de la partida cu Rapid, pierdută cu 0-1. De asemenea, el a anunţat că niciun reprezentant al FCSB nu va mai participa la şedinţele Comitetului Executiv sau la Adunările Generale ale FRF.
FC Rapid Bucureşti a obţinut prima sa victorie în play-off-ul Superligii de fotbal, 1-0 (1-0) cu FCSB, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a cincea.
Kyros Vassaras, a declarat, joi, că VAR nu trebuia să intervină la cele două faulturi din meciul Fc Rapid - FCSB
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

61
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
61

13
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
13

53
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
53

60
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
60

98
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
98

36
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
36

2.471
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.471

47
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
47

128
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
128

39
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
39

374
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
374

20.131
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
20.131

108
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
108
















Comentează