Atacantul francez Kylian Mbappe şi-a justificat, duminică, într-o postare pe Twitter, decizia anunţată sâmbătă de a-şi prelungi contractul cu campioana Franţei la fotbal, Paris Saint-Germain, până în 2025, club la care are convingerea că va putea "să continue să crească", informează AFP, citat de Agerpres.
Superstarul francez a ţinut, totodată, să mulţumească preşedintelui echipei Real Madrid, Florentino Perez, care a încercat să-l recruteze: "Îmi pare rău pentru dezamăgirea Realului. Ea este pe măsura ezitărilor mele. Eu voi fi primul suporter în finala Ligii Campionilor (contra lui Liverpool, pe 28 mai), la Paris. Acasă".
Jucătorul va face declaraţii de presă luni, în cadrul unei conferinţe la Parc des Princes, unde va fi însoţit de preşedintele clubului, Nasser Al-Khelaifi, căruia a ţinut să-i mulţumească în trecere "pentru încredere, înţelegere şi răbdare".
"Sunt foarte bucuros că pot continua să evoluez în Franţa, ţara care în care m-am născut, am crescut şi care îmi dă ocazia să-mi continui visele", se arată în mesajul său.
Preşedintele clubului Paris Saint-Germain, Nasser Al-Khelaifi, a anunţat sâmbătă, în faţa publicului de pe stadionul Parc des Princes, la ultimul meci al campioanei Franţei în acest sezon, că vedeta Kylian Mbappe şi-a prelungit contractul până în 2025.
Mbappe (23 ani) a prezentat în faţa spectatorilor un tricou pe care scris 2025, după ce a semnat o prelungire a contractului cu trei ani.
Atacantul francez era aşteptat la Real Madrid în această vară, din postura de jucător liber de contract, dar în cele din urmă a fost convins să rămână în capitala Franţei.
Kylian Mbappe şi-a justificat decizia de a-şi prelungi contractul cu PSG: Îmi dă ocazia să-mi continui visele
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

817
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
817

85
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
85

19
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
19

52
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
52

28
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
28

40
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
40

27
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
27

24
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
24

42
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
42

51
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
51

10
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
10

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

63
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
63
















Comentează