Cu zeci de soldaţi proaspăt mobilizaţi deja ucişi şi trupe care pregătesc terenul pentru o retragere din Herson, oraş-cheie în sudul Ucrainei, Kremlinul a dezvăluit că speră acum să dea un suflu nou războiului său, făcându-i pe ruşii obişnuiţi să îl simtă cât mai mult posibil, comentează duminică publicaţia americană The Daily Beast.
Serghei Kirienko, primul adjunct al şefului Administraţiei prezidenţiale ruse, a declarat sâmbătă într-un discurs pronunţat într-o conferinţă naţională a profesorilor, că războiul pe care Kremlinul a insistat până acum cu obstinaţie să-l numească "operaţiune militară specială" trebuie să devină un "război popular".
"Rusia a câştigat întotdeauna orice război când războiul devenea problema tuturor. Vom câştiga cu siguranţă acest război: atât războiul 'fierbinte', cât şi războiul economic şi chiar războiul informaţional foarte psihologic care se duce împotriva noastră. Dar pentru asta războiul trebuie să fie popular, astfel încât fiecare să simtă propria implicare. Pentru ca fiecare persoană să aibă posibilitatea de a contribui la victoria noastră", a declarat Kirienko.
Comentariile sale au suscitat surprindere pe reţelele sociale, unde mai mulţi comentatori au remarcat că aceasta ar fi prima oară când administraţia prezidenţială renunţă la eufemismul absurd 'operaţiune specială', iar alţii au subliniat faptul că milioane de ruşi au fugit deja din ţară în semn de protest faţă de război.
Chiar în timp ce Kirienko făcea aceste declaraţii, autorităţile din Belgorod, oraş rusesc situat în apopierea frontierei cu Ucraina, anunţau ridicarea unor bariere de beton pentru a apăra aparent regiunea de un eventual atac ucrainean. Iar la Moscova, mai multe media au declarat că autorităţile locale au început să pregătească adăposturi antiaeriene în şcoli şi spitale, ceea ce pare să constituie mai degrabă o punere în scenă pentru a alimenta temeri legate de un atac asupra capitalei.
Între timp, la doar o lună după ce Vladimir Putin a convocat zeci de mii de cetăţeni să înfrunte moartea pentru el pe câmpul de luptă, cel puţin 41 de soldaţi proaspăt mobilizaţi au fost deja ucişi, potrivit unui bilanţ realizat de Mediazona şi BBC. Printre aceştia se află unii care, potrivit legii, nici măcar nu erau eligibili pentru recrutare, ca de pildă un angajat al Raiffeisenbank, Timur Izmailov, ademenit să se deplaseze la biroul local de recrutare militară şi ucis după doar şase zile de la trimiterea lui în prima linie a frontului.
În mod bizar, Kirienko a insistat asupra faptului că "cea mai importantă bătălie" pentru Rusia în acest moment este "bătălia pentru tineret" - o prioritate stranie în condiţiile în care mii de tineri ruşi au fost ucişi pentru a susţine războiul delirant al lui Putin împotriva Ucrainei, apreciază experţii.
Apelul telefonic al unui soldat anonim rus către mama sa oferă poate cel mai succint răspuns la viziunea lui Kirienko despre un "război popular", conform jurnaliştilor de la The Daily Beast.
"Ticăloşii dracului! Acest guvern ticălos mă enervează atât de tare! Sunt atât de stupizi, sunt în stare de şoc !", i-a spus acesta din prima linie în Ucraina, potrivit unei interceptări audio făcute şi difuzate de serviciile secrete ucrainene. "Asta o să se întâmple: jumătate din ţară va fi închisă, iar cealaltă jumătate va merge la război".
După ce mama sa încearcă să-l liniştească spunându-i că Rusia va lua în curând pământ de la Polonia, fiul său îi răspunde că Rusia este cea care ar trebui să-şi facă griji pentru că va pierde teritoriu acum.
Kremlinul renunță, în premieră, la eufemismul 'operațiune militară specială': 'Războiul trebuie să fie popular, astfel încât fiecare să simtă propria implicare'
Explorează subiectul
Articole Similare

152
Iranul rămâne al nimănui. Mojtaba Khamenei, fiul liderului suprem al Iranului, eliminat înainte de a prelua puterea
152

1.032
VIDEO Atmosferă greu de înțeles în Iran: Mii de femei îl plâng pe Ali Khamenei, deși ele au fost principalele victime ale regimului
1.032

1.919
Șeful Securității Naționale din Iran amenință că va `înjunghia` America direct în inimă. Vor să-l elimine pe Donald Trump?
1.919

2.645
Americanii au acționat chirurgical: Au decapitat toată conducerea armatei iraniene, inclusiv șeful Statului Major și ministrul Apărării
2.645

66
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică din Iran anunţă o reuniune extraordinară luni
66

4.790
Creierul din spatele atacului împotriva Iranului: Ali Khamenei a fost lucrat din interior. Un om al regimului a trădat și a dat informații precise CIA
4.790

1.770
VIDEO Furie la Bagdad: Manifestanți pro-iranieni au forțat perimetrul din jurul ambasadei SUA
1.770

4.154
O nouă serie de explozii. Dubai a fost atacat de la primele ore ale dimineții
4.154

4.681
Iranul vrea să pună în aplicare ”Planul B”: Scenariul pregătit pentru a supraviețui eliminării Ayatollahului Ali Khamenei
4.681

2.704
Cine a fost Ali Khamenei şi cum a ajuns la putere
2.704

5.079
Donald Trump s-a enervat teribil, când a văzut amenințările Iranului: Îi vom lovi cu o forță nemaivăzută în istorie!
5.079

5.931
Războiul din Orientul Mijlociu explodează: moartea lui Khamenei declanșează sărbătoare și violență în stradă, pe măsură ce conflictul armat escaladează. Avertismentul lui Trump
5.931

2.873
Analiză alarmantă: conflictul dintre SUA, Israel și Iran poate destabiliza grav economia mondială
2.873

















Comentează