Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, duminică, că toate probele au valoare egală, indiferent dacă este vorba de flagrant, interceptări ale comunicaţiilor sau declaraţii ale martorilor.
"Toate probele au valoare egală. Flagrantul (...) este o activitate care poate fi de asemenea filmată şi înregistrată audio-video, dar în special flagrantul vizează o procedură a prinderii în flagrant care este prevăzută în Codul de procedură penală. Sunt foarte multe dosare în care se apelează la această procedură", a declarat Kovesi, la emisiunea "După 20 de ani" difuzată la Pro TV.
Şefa DNA a precizat că sunt multe dosare în care nu se apelează la interceptarea comunicaţiilor, fiind folosite alte mijloace de probă.
"Sunt dosare în care apelăm, pentru a dovedi fapta, la măsuri de supraveghere tehnică, sunt situaţii în care soluţionăm dosare fără să apelăm la interceptări ale comunicaţiilor. Sunt foarte multe dosare în care nu folosim acest mijloc de probă. Dar toate probele au o valoare egală. Nu poţi să spui că înregistrarea discuţiilor dintre un inculpat şi un martor este mai importantă decât declaraţia unui martor. Nu, toate au aceeaşi valoare probatorie, doar că tezele probatorii pot fi diferite", a mai spus Laura Codruţa Kovesi. AGERPRES
Kovesi: Toate probele au valoare egală
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.579
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.579

1.605
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.605

46
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
46

65
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
65

736
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
736

145
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
145

37
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
37

2.966
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.966

1.529
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.529

3.660
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.660

2.854
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.854

2.456
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.456

1.129
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.129
















Comentează