Un tribunal special pentru crimele de război comise de membrii gherilei kosovare albaneze Armata de Eliberare a Kosovo (UCK), în timpul conflictului care a premers separarea acestei provincii de Serbia, se va deschide în acest an la Haga, a anunţat vineri guvernul olandez, potrivit unui comunicat citat de AFP şi Reuters.
'Această instanţă va judeca acuzaţiile de crime grave presupuse a fi fost comise în anii 1999-2000 de membri ai Armatei de Eliberare a Kosovo împotriva minorităţilor etnice şi a unor opozanţi politici', a informat Ministerul olandez de Externe.
Tribunalul, finanţat de Uniunea Europeană, va fi format din judecători internaţionali şi va fi instalat în fostul sediu din Haga al Europol.
Potrivit guvernului de la Pristina, crearea acestui tribunal constituie o cerere explicită a partenerilor strategici ai Kosovo, printre care SUA şi Uniunea Europeană.
După cum a explicat guvernul olandez, desfăşurarea proceselor în afara Kosovo a fost impusă de posibilitatea ca, în ţară, martorii să se simtă ameninţaţi, iar suspecţii să fie consideraţi luptători pentru libertate.
Una din primele misiuni ale tribunalului va fi să se sesizeze cu o anchetă pentru a verifica acuzaţiile din raportul Marty, publicat în 2010 de Consiliul Europei şi care vorbeşte despre violenţe comise de membri UCK asupra a circa 500 de prizonieri sârbi şi romi în timpul războiului.
Raportul face referire îndeosebi la un presupus trafic de organe prelevate de la aceste victime şi îl incriminează pe fostul comandant al UCK şi actual ministru de externe Hashim Thaçi, acuzaţii negate vehement de acesta.AGERPRES
Kosovo: Un tribunal special pentru crimele de război comise de UCK se va deschide la Haga
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

662
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
662

320
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
320

31
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
31

1.024
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.024

1.669
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.669

1.071
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.071

293
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
293

497
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
497

414
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
414

4.151
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
4.151

1.598
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.598

1.663
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.663

3.067
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
3.067
















Comentează