Presate de Uniunea Europeană, autorităţile din Kosovo au indicat sâmbătă că vor amâna cu un an intrarea în vigoare a unei legi privind străinii, un gest salutat de Belgrad, care considera această lege un "atac" împotriva populaţiei locale sârbe, transmite AFP.
Decizia anunţată de premierul kosovar Albin Kurti a fost de asemenea salutată la Bruxelles şi în Albania, scrie agerpres.ro.
Această lege, care trebuia să intre în vigoare luni, viza câteva mii de sârbi care trăiesc şi muncesc în Kosovo fără să deţină documente de identitate kosovare. Este vorba, în special, despre angajaţii unui sistem paralel de educaţie şi sănătate finanţat de Belgrad.
Serbia nu a recunoscut niciodată independenţa proclamată în 2008 de fosta sa provincie Kosovo, unde majoritatea populaţiei este de origine albaneză.
În urma unei întrevederi la Priştina cu Peter Sorensen, emisarul special al Uniunii Europene responsabil de dialogul dintre Kosovo şi Serbia, premierul Kurti a asigurat că guvernul său va elibera angajaţilor şi studenţilor sârbi "un permis de şedere temporară pe o durată de 12 luni cu posibilitatea de prelungire".
Reamintind "discuţii intense" purtate cu Priştina în ultimele săptămâni, Sorensen a explicat că această decizie a fost luată "pentru a nu împiedica furnizarea serviciilor de sănătate şi educaţie" în zonele cu majoritate sârbă, în special în nordul Kosovo.
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a salutat "un progres important în interesul întregii populaţii a Kosovo".
"Aceste progrese insuflă un nou elan dialogului dintre Belgrad şi Priştina şi sunt pregătită să organizez în curând o reuniune la nivel înalt", a scris ea pe X.
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat că această decizie a fost o "uşurare" pentru sârbii din Kosovo.
"Sunt recunoscător faţă de europenii care au dorit să evite o catastrofă şi mai gravă şi orice conflict în acest moment", a declarat el pentru mass-media.
Un responsabil al guvernului sârb însărcinat cu chestiunea Kosovo, Petar Petkovic, şi-a exprimat satisfacţia faţă de o "soluţie ce va permite funcţionarea corespunzătoare a instituţiilor de sănătate şi învăţământ sârbe din Kosovo".
"Am evitat cel mai rău scenariu posibil, acela al închiderii (...) instituţiilor sârbe din Kosovo, deoarece acesta era obiectivul principal", a declarat el într-o conferinţă de presă la Belgrad, precizând că punerea în aplicare a legii ar fi afectat "aproximativ 20.000 de persoane".
De la Tirana, prim-ministrul albanez Edi Rama a invitat UE să "dea dovadă de acelaşi curaj" pentru ca Priştina să poată avansa pe calea spre aderarea la blocul european.
După proclamarea independenţei Kosovo, Belgradul a continuat să finanţeze un mare număr de instituţii şi servicii destinate minorităţii sârbe.
La putere din 2021, Albin Kurti a iniţiat o dezmembrare amplă a acestor instituţii, mai ales de la începutul anului 2024, închizând oficiile poştale şi agenţiile bancare, administraţia fiscală sau chiar municipalităţile "paralele" şi interzicând utilizarea dinarului sârb, care a fost înlocuit cu euro.
Sectoarele sănătăţii şi învăţământului finanţate de Belgrad sunt ultimele care mai funcţionează în Kosovo.




























Comentează