Mii de kosovari au protestat sâmbătă la Pristina împotriva proiectului preşedintelui Hashim Thaci de a realiza un schimb de teritorii între Kosovo şi Pristina, relatează AFP.
Liderul partidului naţionalist de stânga Vetevendosje (Autodeterminarea), Albin Kurti, organizatorul manifestaţiei, a declarat că ideea schimbului de teritorii este "aventura personală şi solitară" a lui Thaci, pentru care acesta nu are mandat.
Thaci şi preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, au discutat în august ideea modificării frontierei între Kosovo şi Serbia, dar nu au intrat în detalii. Naţionaliştii kosovari se opun oricărei intenţii în acest sens, iar Kurti a reafirmat că proiectul său politic prevede unirea tuturor albanezilor.
La mitingul de sâmbătă mulţi protestatari au purtat steaguri albaneze sau pancarte cu texte împotriva "târgului cu Serbia" şi a "vânzării pământului ţării" şi au scandat "Jos Thaci!". Schimbul de teritorii "nu va fi posibil decât pentru cei care vor o baie de sânge", a declarat un manifestant agenţiei France Presse.
Serbia nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii Kosovo, proclamată în 2008; dintre ţările membre ale Uniunii Europene, pe aceeaşi poziţie se situează România, Cipru, Grecia, Slovacia şi Spania. Cancelarul german Angela Merkel şi miniştrii de externe din Uniunea Europeană şi-au exprimat scepticismul faţă de ideea unui schimb de teritorii, dar comisarul european pentru extinderea Uniunii, Johannes Hahn, a declarat la începutul lui septembrie că ideea merită analizată.
Kosovarii protestează împotriva unui schimb de teritorii cu Serbia
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.030
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.030

68
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
68

1.733
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.733

2.782
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.782

43
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
43

1.423
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.423

3.370
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.370

46
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
46

3.359
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.359

2.298
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.298

179
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
179

100
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
100

4.133
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.133
















Comentează