Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, miercuri, o scrisoare de felicitare dirijorului român Cristian Măcelaru în urma câştigării premiului Grammy potrivit Agerpres.
"Îmi face o deosebită plăcere să vă felicit cu prilejul decernării prestigiosului Premiu Grammy, pentru strălucita interpretare pe care aţi adus-o Concertului pentru vioară de Wynton Marsalis, ca dirijor al Orchestrei Simfonice din Philadelphia. Înalta recunoaştere ce v-a fost adusă vă confirmă vocaţia, originalitatea şi profesionalismul. Urmând recentei dumneavoastră numiri la pupitrul Orchestrei Naţionale a Franţei, Premiul Grammy reprezintă, totodată, o onoare pentru România şi un model de înaltă afirmare artistică pentru tânara generaţie de muzicieni pe care o reprezentaţi. România a avut întotdeauna un ambasador privilegiat în muzică, artă, graţie căreia valorile sale au putut călători neîngrădite, într-un dialog care a adus laolaltă generaţii de creatori şi iubitori ai muzicii, clasice şi contemporane. Vă doresc să fiţi şi pe mai departe, mulţi ani de acum înainte, mesagerul frumuseţii şi generozităţii muzicii, de care întreaga umanitate are nevoie", afirmă şeful statului în scrisoare.
Duminică, violonista scoţiană Nicola Benedetti, dirijorul român Cristian Măcelaru şi Orchestra Simfonică din Philadelphia au fost distinşi cu Premiul Grammy la categoria "Cea mai bună interpretare instrumentală solo" pentru albumul ce cuprinde lucrări de Wynton Marsalis - Concertul în re major pentru vioară şi orchestră şi Suita pentru vioară - înregistrat la casa Decca.
Măcelaru este al doilea dirijor român premiat cu Grammy, după maestrul Christian Badea, care a fost recompensat cu această distincţie în anul 1985.
În noiembrie 2019, Cristian Măcelaru a fost numit director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei, funcţie care va fi preluată începând cu anul 2021.
Cristian Măcelaru este actualul dirijor şef al Orchestrei Radiodifuziunii WDR din Koln - Germania.
Klaus Iohannis îl felicită pe Cristian Măcelaru: Să fiţi şi pe mai departe mesagerul frumuseţii şi generozităţii muzicii
Explorează subiectul
Articole Similare

1.245
Eclipsa secolului se apropie. Vor fi șase minute de întuneric total în plină zi
1.245

587
Vacanțele în paradis se scumpesc. Una dintre cele mai populare destinații anunță majorări de preț
587
31
Rolul din Avatar a propulsat-o pe primul loc. Cine este cea mai bine plătită actriţă din toate timpurile
31

5.048
Florin Călinescu face praf PRO TV după anunțul plecării lui Măruță: 'Este ultima victimă. Există o răutate a unor mediocrități acolo, absolut amuzantă.'
5.048

12
Ateliere de scriere creativă, dedicate operei şi spiritului eminescian, la Atelierele DICE
12

34
Academicianul Ion Pop a primit Premiul Naţional pentru excelenţă în cultură
34

20
Matei Vişniec, distins cu Premiul Naţional pentru literatură şi promovarea dialogului intercultural
20

16
Maestrul Marin Cazacu a primit Premiul Naţional pentru promovarea culturii române şi a excelenţei muzicale
16

58
O persoană din interior rupe tăcerea despre mâncarea de la Casa Albă
58

57
Ministrul Andras Istvan Demeter: Cultura nu trebuie să stea cu mâna întinsă, să adune firimiturile de la masă
57

50
Un elefant care a omorât 20 de oameni este căutat în India
50

11
O locuinţă antică din Roma oferă acces publicului prin tururi ghidate de la distanţă
11

19
După modelul Australiei, Franţa vrea să îi protejeze pe adolescenţi de reţelele de socializare
19

















Comentează