Liderul nord-coreean Kim Jong Un a asistat personal la plecarea unui tren care a repatriat trupurile neînsufleţite ale turiştilor chinezi morţi într-un accident de autocar şi a prezentat încă o dată scuze Beijingului pentru această tragedie, a indicat joi agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA, citată de AFP, scrie agerpres.ro.
Treizeci şi doi de turişti chinezi şi patru angajaţi nord-coreeni au pierit în accidentul survenit duminică la sud de Phenian, potrivit unor responsabili chinezi. Alţi doi cetăţeni chinezi au fost răniţi.
Kim Jong Un s-a deplasat miercuri seara la gara din Phenian ''pentru a asista la plecarea unui tren special care a transportat corpurile neînsufleţite ale chinezilor ucişi şi răniţi într-un tragic accident de circulaţie'', a relatat KCNA.
Potrivit agenţiei, liderul nord-coreean a dat personal dispoziţii pentru repatrierea victimelor şi a adresat ''cuvinte de consolare'' supravieţuitorilor.
Pe de altă parte, KCNA a indicat că liderul nord coreean i-a transmis ''un mesaj de consolare'' preşedintelui chinez, Xi Jinping. ''Prezentăm scuzele noastre cele mai profunde tovarăşilor noştri chinezi pentru durerea pe care nici un cuvânt n-o poate alina'', a transmis KCNA, citând mesajul liderului nord-coreean.
Kim Jong Un a asistat personal la repatrierea trupurilor neînsufleţite ale turiştilor chinezi morţi într-un accident
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

58
Netanyahu înainte de termenul limită stabilit de Trump: Zdrobim regimul iranian „cu o intensitate crescândă”
58

2.826
Președintele Iranului răspunde ultimatumului lui Donald Trump: "Peste 14 milioane de iranieni sunt gata să-și sacrifice viața pentru țară"
2.826

48
Rusia şi EAU au convenit să îşi coordoneze eforturile în contextul crizei din Orientul Mijlociu
48

1.781
Explicația neașteptată a lui Bill Gates: De ce preferă oamenii 'leneși' pentru sarcini dificile
1.781

27
Taiwanul este hotărât să îşi consolideze cooperarea militară cu SUA
27

3.384
Pentagonul caută portițe de ieșire pentru ca administrația Trump să nu fie acuzată de crime de război în Iran. Planuri la limita legalității
3.384

90
IDF și-a încheiat desfăşurarea trupelor sale la sol în sudul Libanului
90

38
Guvernul de la Paris avertizează tinerii: gazul ilariant poate ucide
38

89
Guvernul francez lansează un avertisment pentru tineri privind pericolele consumului de protoxid de azot
89

6.891
Trump, amenințare fără precedent împotriva Iranului: „O întreagă civilizație va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viață vreodată”
6.891

101
Spania: Europa trebuie să caute alternative de securitate, după declarațiile președintelui SUA despre NATO
101

110
Premierul Slovaciei: UE tolerează atacurile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruseşti și afectează Europa
110

176
Fiul cel mare al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump Jr., a sosit în Republica Srpska
176
















Comentează