Kaufland România a lansat o nouă modalitate de livrare a produselor la domiciliu, care ajunge şi în mediul rural, în toate localităţile din ţară, din aria de acoperire a serviciului de curierat, potrivit unui comunicat al companiei, remis luni AGERPRES.
Astfel, clienţii vor putea comanda acasă pachete predefinite cu alimente de strictă necesitate pentru întreaga familie.
"Noul serviciu vine în sprijinul tuturor persoanelor care nu au acces uşor la cumpărături, fie că locuiesc în medii izolate, fie nu pot ieşi din casă sau locuiesc departe de magazine. De astăzi (luni, n.r.), clienţii din toată ţara pot comanda la alegere, online sau telefonic, unul din cele două pachete standard cu alimente de bază, ce va fi livrat direct acasă, simplu şi rapid", se menţionează în comunicat.
Pachetele oferă selecţii de produse esenţiale ce acoperă cumpărăturile de bază pentru cel puţin o săptămână, în două variante: pachetul standard de 39 kg, ce conţine de la produse de panificaţie, făină, mălai, orez, ulei, conserve de legume sau pate, lapte, zahăr, cafea şi paste, până la fructe, legume şi apă şi altele; pachetul standard plus de 46 de kg, pentru familii extinse, cu un număr suplimentat de produse.
"Preţurile încep de la 150 lei pentru opţiunea standard, respectiv 240 de lei pentru cea extinsă, plus transport. Comenzile se pot plasa pe site-ul www.kauflandlivreaza.ro sau telefonic la numărul 0800.080.888 (tarif normal), de luni până vineri, între orele 08:00 - 20:00, şi sâmbăta, între 08:00 - 17:00, cu excepţia sărbătorilor legale. Această soluţie este gândită pentru a asigura necesarul de aprovizionare cu produse de strictă necesitate într-un format compact şi în siguranţă, atât pentru cei din mediul urban, cât şi din mediul rural, fără să implice deplasarea în magazine", a declarat Valer Hancaş, director comunicare şi Corporate Affairs la Kaufland România.
Reprezentanţii Kaufland menţionează că toate modalităţile de plată sunt disponibile, atât cu cardul la plasarea comenzii sau la sosirea curierului la destinaţie, acolo unde este posibil, cât şi în numerar.
"Întregul proces de livrare respectă cele mai înalte standarde igienico-sanitare, astfel ca produsele să ajungă în condiţii de maximă siguranţă la clienţii din ţară", se mai spune în comunicat.
Kaufland are 1.300 de magazine în opt ţări, 132.000 de angajaţi şi o reţea de 129 de magazine în România.
Kaufland livrează pachete de alimente, inclusiv din mediul rural
București
9°C
Articole Similare

181
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
181

335
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
335

1.150
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.150

991
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
991

606
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
606

41
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
41

38
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
38

27
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
27

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

79
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
79

25
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
25

3.304
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.304
















Comentează