Jucătoarea cehă Karolina Pliskova, aflată în prezent pe locul 3 mondial, şi-a asigurat matematic calificarea la Turneul Campioanelor ediţia 2021, competiţia de final de sezon din circuitul profesionist feminin de tenis, care va avea loc anul acesta la Guadalajara (Mexic), a anunţat WTA, conform agerpres.
Pliskova se alătură astfel australiencei Ashleigh Barty, belarusei Arina Sabalenka şi cehoaicei Barbora Krejcikova, care obţinuseră deja biletele pentru turneul din Mexic.
În vârstă de 29 ani, Karolina Pliskova a atins semifinalele la ultimele sale trei prezenţe la Turneul Campionilor, între 2017 şi 2019. Anul acesta, ea se va prezenta pentru a cincea oară consecutivă la această competiţie.
Doar cinci jucătoare aflate în activitate au participat de mai multe ori la Turneul Campioanelor: americanca Serena Williams (de 9 ori), belgianca Kim Clijsters (7), cehoaica Petra Kvitova (7) şi rusoaica Svetlana Kuzneţova (6).
Guadalajara va organiza doar anul acesta Turneul Campioanelor, care se va întoarce din 2022 la Shenzhen (China), oraş desemnat gazdă oficială a competiţiei până în 2030.
Karolina Pliskova, aflată în prezent pe locul 3 mondial, şi-a asigurat matematic calificarea la Turneul Campioanelor ediţia 2021
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Farul Constanţa se alătură cluburilor care contestă noile prevederi legislative din sport
0

12
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
12

12
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
12

22
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
22

35
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
35

27
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
27

48
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
48

34
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
34

50
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
50

85
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
85

41
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
41

56
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
56

53
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
53
















Comentează