Justus Rosenberg, care l-a ajutat pe jurnalistul american Varian Fry să salveze de nazişti sute de oameni, între care nume importante ale culturii europene, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a decedat la vârsta de 100 de ani în SUA, a relatat joi New York Times, citând-o pe soţia acestuia, potrivit dpa și Agerpres.
Colegiul Bard - din nordul statului New York - unde Rosenberg predase ca profesor de limbi şi literatură până de curând, a confirmat decesul său.
Rosenberg publicase o carte anul trecut despre timpul petrecut alături de Fry, jurnalistul american care a condus o reţea de salvare în Franţa regimului de la Vichy, ce a ajutat între 2.000 şi 4.000 de refugiaţi antinazişti şi evrei să scape de Germania nazistă şi Holocaust.
S-a născut în 1921 la Danzig (în prezent Gdansk, în Polonia), iar părinţii săi erau evrei nepracticanţi care vorbeau germana acasă.
Rosenberg a fugit de nazişti în Franţa, unde a studiat mai întâi la colegiu, iar apoi la universitate.
În sudul Franţei l-a întâlnit pe jurnalistul american Fry, care l-a cooptat imediat pentru a-l ajuta la înfiinţarea reţelei sale de salvare a antinaziştilor şi evreilor.
Tânărul cu fizic discret, care vorbea perfect franceza, germana şi engleza, s-a mutat cu Fry şi echipa acestuia şi a devenit curier.
Teoreticiana politică Hannah Arendt, artiştii Marc Chagall şi Max Ernst şi scriitorii Heinrich şi Golo Mann au fost printre cei pe care el i-a ajutat să scape de prigoana nazistă.
El a livrat documente, unele falsificate, şi l-a ajutat personal pe scriitorul Franz Werfel, care avea 60 de ani la acea vreme, să traverseze Pirineii pentru a ajunge în Spania.
Rosenberg şi soţia sa, Alma Mahler-Werfel, l-au cărat de-a dreptul pe Franz în munţi, scriitorul ţinându-şi braţele peste umerii lor.
După demascarea lui Fry, Rosenberg a acţionat singur, iar, după o perioadă în Rezistenţa franceză, la sfârşitul războiului, a fost angajat de o universitate din statul american Ohio pentru a preda limba franceză. A început să predea la Bard College la începutul anilor 1960.
Justus Rosenberg, omul care a salvat de naziști sute de persoane, a murit la 100 de ani
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

153
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
153

138
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
138

16
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
16

637
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
637

1.103
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.103

897
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
897

257
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
257

457
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
457

401
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
401

3.450
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.450

1.512
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.512

1.622
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.622

2.874
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.874
















Comentează